Expoziţia „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a Românei, ce reuneşte 835 de artefacte excepţionale din colecţiile a 39 de muzee din România, este deschisă din 30 septembrie 2021 la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, marcând astfel 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei.
Continuare »
fără voturi
Încarc...
În mijlocul unei minunate grădini se înălța o tufă de trandafiri plină de flori, iar în cea mai frumoasă floare trăia un spiriduș atât de mic încât nici cea mai ageră privire a unui om nu îl putea zări. Era la fel de drăguț și chipeș ca și un copil , și era înzestrat cu aripi care i se întindeau de la umeri până la picioare.
În spatele fiecărei petale a trandafirului, el avea câte un mic dormitor cu un pătuț ca de puf. Cât de parfumate erau camerele sale, și cât de transparenți și strălucitori erau pereții acestora, căci ei erau făcuți cu toții din petalele roze ale trandafirului!
Cât era ziua de lungă, spiridușul zburda sub razele calde ale soarelui și zbura din floare in floare, dansa printre aripile multicolore ale fluturașilor sau măsura cu pasul cât de lungă putea fi frunza unei plante. Pentru că, vedeți voi, frunza unei flori cuprindea pentru el tot atâtea drumuri și șosele cât o întreagă țară. Se putea întâmpla ca o astfel de călătorie să nu se sfârșească nici măcar până la apusul soarelui!
Continuare »
fără voturiÎncarc...Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă…
Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vânt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde.
Poate mireasma asta ce stăpânea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită.
Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvârlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit.
Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte?
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gândesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, când toaletă era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute.
Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tâmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mină, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră.
Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schiţând surâsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stârnea un nor alb de pudră, și umerii și sânul deveneau mai albi, colțul urechei se rumenea și el cu un pic de roz, smaraldele aruncau sticlirea lor verde, rubinul lăsa un picur de sânge pe un deget, egreta de diamant tremura în păr, mătasa foșnea, și când mănușele erau puse, binoclul și evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe lespezi și urca dealul Copoului, unde era teatru de atunci.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Humanitas Fiction a publicat romanul „Mr Gwyn” de Alessandro Baricco.
În „Mr Gwyn„, apărut în Italia în 2011, Alessandro Baricco este acelaşi romancier strălucit care ne pune la încercare capacitatea de a privi lumea dincolo de învelişul ei cotidian. Cu pas sigur şi decis, el intră în simetriile secrete ale misteriosului său personaj, urmărind cu virtuozitate exemplară cărările pe care acesta le străbate, iar rezultatul este o bijuterie literară.
Nimic din „arsenalul” care l-a făcut celebru nu lipseşte în acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondenţele poetice, nici detaliile subtile şi nici personajele stranii. Acum însă, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare să se pună în ecuaţie pe sine însuşi.
Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare căutare la public, hotărăşte într-o bună zi că nu mai vrea să scrie şi, în pofida protestelor agentului său literar, anunţă că pune capăt frumoasei sale cariere. Cum însă inactivitatea în voia căreia se lasă e cât pe ce să-l coste sănătatea, iar ceea ce ştie cel mai bine să facă este totuşi să scrie, el îşi propune să trăiască din meseria de copist. Un copist aparte, căci nu copiază texte, ci oameni, cu alte cuvinte face la comandă portrete scrise, ca un pictor care desenează pe bani chipul unui trecător, la colţ de stradă. Îşi amenajează, aşadar, cu infinită grijă un atelier într-un cartier al Londrei şi se lasă absorbit de aventura înţelegerii sufletului omenesc, fiindcă pentru el a scrie portretul cuiva este, aşa cum spune, „un fel de a-l aduce acasă”, de a-l face să se regăsească. Numai că după zece portrete şi un scandal de presă, dispare, nu fără a lăsa totuşi în urmă mai multe semne care conturează o enigmă fără răspuns: cine este în fond personajul acesta purtător a nenumărate chipuri răsfrânte în jocul de oglinzi al romanului?
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Fragmente din primele capitole ale volumului I al romanului „Shōgun” de James Clavell:
Naufragiat pe un tărâm necunoscut…
Blackthorne se trezi brusc. La început crezu că visează, pentru că se găsea pe uscat, iar încăperea arăta incredibil. Era mică, foarte curată şi acoperită cu rogojini moi. Stătea întins pe o cuvertură groasă şi o alta era aşternută peste el. Tavanul era din cedru lustruit, pereţii din şipci de cedru, aşezate în pătrate, acoperite cu hârtie opacă, ce îndulcea plăcut lumina. Lângă el se afla o tavă stacojie, purtând boluri mici. Unul era cu legume gătite, reci, pe care le înghiţi aproape fără să le simtă gustul picant. Altul era cu fiertură de peşte şi o dădu pe gât. Altul era plin cu un terci gros de grâu sau orz; îl termină repede, mâncându-l cu degetele. Apa, într-o tidvă de o formă ciudată, era caldă şi avea un gust neobişnuit – uşor amărui, dar plăcut.
Apoi băgă de seamă crucifixul din nişă.
Casa asta e spaniolă sau portugheză, gândi îngrozit. Sunt în Japonii? Sau în Chitai?
Un panou din perete alunecă în lături. O femeie de vârstă mijlocie, plină, cu faţa rotundă, stătea în genunchi lângă uşă; făcu o plecăciune şi zâmbi. Pielea i era aurie, ochii negri şi înguşti, iar părul lung, negru, era strâns îngrijit în creştet. Purta un halat de mătase gri, şosete albe, scurte, cu talpă groasă şi o eşarfă lată, purpurie, în jurul mijlocului.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
