Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

În vremurile dureroase prin care trecem, poeții au dreptul să facă politică? Sau se cuvine să rămână în rolul lor, deocamdată pasiv, de cântăreți ai acestei dureri?

Răspunsul nostru categoric este că ei au dreptul să facă orce, ca unii ce sunt oameni liberi, cu obligațiuni egale cu ale celorlalți cetățeni. Dacă este ceva în lume liber și inviolabil, acest ceva se refugiază în gândire, de la care decurge convingerea și, prin urmare, dreptul de a lucra într-un sens sau în altul.

Dar întrebarea se pune altfel: este în interesul patriei ca un mare poet, chiar dacă are și calități de om de stat, să cânte nefericirile țării sale, sau să lucreze, politicește, la salvarea ei?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Mărturisesc, îmi pare bine și îmi pare rău totodată de prilejul ce mi-a dat dl Roman, să vorbesc despre mine însumi. Îmi pare rău, pentru că voi fi nevoit să vorbesc despre persoana mea, lucru ce aș fi dorit să nu fac, îmi pare însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele.

Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: „D-sa (adică eu) pune ideea socială pe planul întâi, iar arta pe al doilea. Aice ne deosebim… Literatura însă, și în special poezia, după părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți economiști. Ce înțelege oare prin aceste fraze? Să fi înțelegând că e rău a scrie în versuri un tratat de economie politică? Dacă despre aceasta-i vorba, suntem de aceeași părere, și aș dori mult să mi se arate unde și când am spus eu asemenea prostie. Poate însă dl Roman e împotriva tendințelor sociale exprimate în poezie? Așa se pare; dar atunci de ce apără cu atâta foc pe Eminescu, umblând a dovedi că în poeziile lui are tendințe liberale, progresiste? În cele câteva pagini unde e vorba despre mine dl Roman zice: „Greșeala dlui Gherea este că nu face deosebirea între util și poetic, pe care o face H. Spencer…” Mai departe, dl Roman îmi ține o lecție despre faptul că poate să fie un lucru foarte folositor, fără a fi poetic. Am mai spus că niciodată nu mi-a trecut prin minte să amestec economia politică cu poezia; acum, pot să adaug că de mult știu aceasta, de mult, foarte de mult știu că unele funcții fiziologice, care-s foarte folositoare, sunt totodată cu desăvârșire nepoetice. Mai departe. Dl Roman zice că legislația poate să fie foarte progresistă, dar nu poate să dea material poeziei, iar și mai departe, aseamănă pe poet c-o albină care ne dă lucruri dulci, și zice: „Ce ne pasă nouă de unde le ia?” Mai întâi, aceste fraze — ca și toată partea în care dl Roman atinge teoriile estetice, cum e: legătura între idei în general și în special între ideile sociale cu arta — sunt foarte puțin limpezi la dl Roman. Al doilea, d-sa nu m-a înțeles bine, cel puțin nu m-a înțeles cum aș dori să fiu înțeles. Poate că sunt și eu de vină, de vreme ce nu m-au înțeles și alții, afară de dl Roman: se vede că n-am deslușit destul de bine părerile mele. Dar am și eu o apărare: am scris încă prea puțin; nu numai că n-am spus „tot”, după cum cu drept cuvânt zice dl Roman, dar am spus foarte puțin, și ce-am spus n-am spus complet. Chestiile literare, estetice sunt așa de încâlcite, așa de complexe, încât e foarte firesc lucru să nu poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Spectacol vibrant, de mare tensiune dramatică, realizat cu doar patru personaje, cu final grandios, care a ridicat sala în picioare timp de minute bune. Aşa s-ar putea caracteriza, pe scurt, premiera piesei “Herghelia albastră”, veritabil regal dramaturgic, oferit recent publicului de scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani. Piesa reprezintă un moment de vârf al teatrului de idei cu care ne-a obişnuit deja dramaturgul Valeriu Butulescu. Selectată în triada celor mai bune piese ale anului 2009, nominalizată de Ion Caramitru pe scena Teatrului Naţional din Iaşi la Gala Premiior UNITER, în acest text de excepţie, aşa cum nota scriitorul Ironim Muntean (fost profesor de română al autorului, devenit între timp un exeget consecvent al acestuia), “Valeriu Butulescu armonizează în toată fiinţa sa poetul sensibil cu moralistul ironic, temperamentul solar de sorginte rurală, capacitatea disociativă şi analitică cu reflexivitatea insului lucid, atent sagace la spectacolul lumii diverse şi unitare totuşi în paradoxala ei alcătuire. (…) Autorul topeşte în scrierile sale lirismul şi reflexivitatea, privirii mirate şi ironice a scriitorului infăţişându-i-se o lume clădită pe o dialectică a contrastelor multiple între viaţă şi moarte, veşnicie şi efemeritate, iubire şi ură, sacru şi profan, astral si teluric, angelic şi demonic, fiinţă şi mască, esenţă şi aparenţă, virtute şi viciu, prietenie şi duşmănie, frumos şi urât, autenticitate şi falsitate, inocenţă şi perversitate, tinereţe şi bătrâneţe, singurătate şi sociabilitate, bogaţie şi sărăcie, înţelepciune şi prostie – în care induce o tensiune printr-un paradox de proporţie sau perspectivă.”

4 voturi

Încarc...

Publicat de Adrian Ionescu in Teatru, Ştiri
1 comentariu »

La finele anului trecut, Editura „Măiastra” a scos de sub tipar o carte consistentă (420 pagini) intitulată „TEATRU (Piese noi)”, conţinând ultimele cinci lucrări dramaturgice ale lui Valeriu Butulescu. Este vorba de comediile „Herghelia albastră”, „Don Siempre”, „Bun de tipar”, „Partidul Naţional al lui Tata” şi de drama „Rugul aprins”.

4 voturi

Încarc...

Publicat de Horaţiu Alexandru in Cărţi, Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Începând de vineri, 19 septembrie 2014, lungmetrajul “Brâncuși din eternitate” se lansează în cinematografele din București și din țară. O producție Artis Film România, pelicula poartă semnătura lui Adrian Popovici, avându-i în distribuție pe Ioan Andrei Ionescu, Iulia Verdeş, Alexandru Potocean, Claudiu Bleonț, Vlad Rădescu și Andra Negulescu.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Ştiri
Comenteaza! »