Fiecare ar trebui să participe la luarea de decizii și politică – asta începe de acasă, spune activista Hajer Sharief. Ea prezintă o idee simplă și în același timp transformatoare: că părinții își pot învăța copiii despre liberul arbitru politic dându-le cuvântul în afacerile familiei, sub forma unor unor ședințe de familie sincere unde fiecare își poate exprima opiniile, poate negocia și ajunge la compromisuri. „Trebuie să le explicăm oamenilor că afacerile politice, naționale și globale sunt la fel de importante pentru ei ca și cele personale și familiale”, spune ea. „Chiar vă puteți permite să nu participați sau să nu vă interesați de politică?”
După ce o vizită la o bibliotecă europeană în căutarea textelor arabe și ale Orientului Mijlociu s-a concretizat doar în titluri despre frică, terorism și distrugere, Ghada Wali decide să-și reprezinte cultura într-un mod amuzant și accesibil. Rezultatul: un proiect colorat și antrenant care folosește LEGO pentru a preda scrierea arabă utilizând grafica pentru a crea conexiuni și schimbare pozitivă. „Comunicarea eficientă și educația reprezintă calea spre comunități mai tolerante,” spune Wali.
Mae Jemison este astronaut, doctor, colecționar de artă, dansatoare…Povestind din propria ei educație și din timpul ei petrecut în spațiu, ea face un apel la profesori să predea atât artele cât și științele, atât intuiția cât și logica într-una singură – pentru a crea gânditori cutezători.
Vreme de șase luni Suki Kim a lucrat ca profesoară de engleză la o școală de elită pentru formarea viitorilor lideri ai Coreei de Nord, scriind în același timp o carte despre unul dintre cele mai represive regimuri din lume. Pe când își ajuta studenții să înțeleagă concepte precum „adevăr” și „gândire critică”, și-a pus întrebarea: nu cumva învățându-i pe acești studenți să caute adevărul îi pune în pericol? (Această prezentare face parte dintr-o sesiune de la TED2015 organizată de Pop-Up Magazine)
Designera Emily Pilloton s-a mutat în Bertie County, o regiune rurală din Carolina de Nord, pentru a se dedica unui experiment îndrăzneţ de transformare a unei comunităţi prin design. Ea predă un curs de design-construcţii numit Studio H, curs care îi antrenează pe liceeni în a îşi folosi mintea şi corpul pentru a aduce celui mai sărac ţinut din ţară un design inteligent şi noi oportunităţi.
În vara anului 1970, la recomandarea profesorilor Alexandru Piru şi Ion Rotaru, am luat lucrarea de licenţă despre „Moromeţii” lui Marin Preda. Aveam avantajul că stăteam aproape de Siliştea-Gumeşti, cunoşteam satul si locuitorii lui şi puteam să–l consult şi pe Marin Preda. Lucrarea mea se numea „Realitate şi fictiune în romanul Moromeţii”. Am stat câteva zile în satul Siliştea–Gumeşti şi am luat legătura cu aproape toate personajele din roman, de la Preda Oprescu, fostul secretar al primăriei, care pe atunci era un bătrânel simpatic, până la la Catrina Moromete (Joiţa Călăraşu, mama scriitorului), o bătrânică ţărancă, care pe atunci stătea la fata ei, Ilinca.
Poate voi vorbi odată despre acest lucru, acum însă vreau să vă spun altceva ce m-a frapat la scriitor. După ce am alcătuit un album cu toate fotografiile eroilor din „Moromeţii”, m-am prezentat cu el la Marin Preda să văd ce impresie are el despre personaje. Venise pe acasă să-şi viziteze rudele şi mai ales pe maică-sa care era bătrână şi bolnavă. „Domnule Preda”, i-am zis eu, „poate o să vă mire, am luat o lucrare…” „Aaaa, da, ştiu, mi-a povestit Piru despre tine… Şi ce vreai să scrii tu în acestă lucrare? Tu eşti din Râca, de la fostul învăţător al meu Crivăţ? Ce mai face? Mai bea, mă? La Râca veneam eu după cărţi pe la neamurile mele. Stancu lu’ Diţă ce mai face?”
Încarc...