Muzeul Național de Artă al României invită publicul la o nouă expoziție, „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX”, care este deschisă publicului în perioada 8 iunie 2022 – 31 ianuarie 2023. Curatorul expoziției este doamna Mălina Conţu, istoric şi teoretician de artă şi arhitectură, doctor în arte vizuale la Universitatea de Arte Bucureşti din anul 2012. Este șeful secției Artă Europeană la Muzeul Naţional de Artă al României și lector asociat în cadrul Universităţii Bucureşti, Departamentul de Istoria Artei.
Antoine Benoit Dubois, Peisaj cu ruine personaje și animale
Prin cea mai recentă emisiune filatelică, Romfilatelia vă propune să admirați frumusețea mării, așa cum este ilustrată în câteva dintre lucrările care aparțin patrimoniului Muzeului Naţional de Artă al României. Această emisiune de mărci poștale se intitulează „Peisaje marine în pictură” și este disponibilă de vineri, 7 iulie 2017, în magazinele Romfilatelia. Emisiunea este alcătuită din patru valori, cu timbre într-o cromatică ce amintește de diferitele fețe ale mării: liniștită, însorită sau în plină furtună.
Editura Humanitas invită publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu marţi, 9 mai 2017, ora 19:00, la lansarea volumului „Peisaj după isterie” de Mircea Cărtărescu. La eveniment vorbesc Oana Pellea, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu. Seara se încheie cu o sesiune de autografe.
Muzeul Colecţiilor de Artă, muzeu-satelit al MNAR, organizează luni, 24 octombrie 2016, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei „Peisaje franceze în arta românească modernă”, care cuprinde lucrări inspirate atât de natură, cât și de contextul urban, realizate de artiștii români în timpul călătoriilor sau perioadelor de studiu petrecute în Franța.
Ce-ar trebui să facă o comunitate cu terenurile nefolosite? Să planteze hrană, bineînțeles. Cu energie și umor, Pam Warhurst istorisește la TEDSalon povestea ei și a echipei de voluntari mereu crescânde care au transformat parcelele de teren nefolosit în grădini comunale de vegetale și au schimbat povestea hranei în comunitatea lor.
Acceptându-și premiul TED 2005, fotograful Edward Burtynsky își exprimă o dorință: aceea ca imaginile sale – uluitoare peisaje care documentează impactul omenirii asupra lumii – să ajute la convingerea milioanelor să participe la o conversație globală despre sustenabilitate.