Peisaje marine în pictură
Prin cea mai recentă emisiune filatelică, Romfilatelia vă propune să admirați frumusețea mării, așa cum este ilustrată în câteva dintre lucrările care aparțin patrimoniului Muzeului Naţional de Artă al României. Această emisiune de mărci poștale se intitulează „Peisaje marine în pictură” și este disponibilă de vineri, 7 iulie 2017, în magazinele Romfilatelia. Emisiunea este alcătuită din patru valori, cu timbre într-o cromatică ce amintește de diferitele fețe ale mării: liniștită, însorită sau în plină furtună.
Unul dintre marii pictori români care a redat marea în tablourile sale este Nicolae Grigorescu, pictorul sufletului românesc. Anul acesta se împlinesc 110 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui artist. Tabloul „Oraș pe malul mării (Napoli)” este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei. Este o pictură realizată în ulei pe lemn, între anii 1873-1874, atunci când Grigorescu a fost în călătorii de studii în Italia. Astfel că la întoarcerea în ţară, Grigorescu expune tablouri cu peisaje pitorești din Napoli și Roma.
Balcicul a fost și a rămas un loc fascinant pentru arta românească încă din prima jumătate a secolului XX, Cecilia Cuţescu-Storck numărându-se printre artiștii care au fost fermecaţi de această așezare boemă. Loc de inspiraţie pentru pictori, mica aşezare de la Malul Mării Negre are o istorie încărcată de nobleţe, graţie celor care au reprezentat-o în lucrările lor. „Balcic” este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei și poartă semnătura Ceciliei Cuţescu-Storck. Acesta se distinge prin maniera lejeră, spontană și vioaie cu armonii coloristice subtile care integrează farmecul locului.
Lucrările lui Dumitru Ghiaţă ocupă un loc deosebit în arta modernă românească și au fost create din surse care vin dincolo de concret. Ca artist, Dumitru Ghiaţă se distinge prin felul în care traduce fiecare peisaj în funcţie de lumină și de schimbările ei. Desenul denumit „Balcic”, atât de simplu în austeritatea lui, degajă o profundă esenţă a imaginii și este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei.
Considerat maestrul peisajelor marine, Ivan Aivazovsky, a creat tablouri cu aceeași tematică, marea. Aivazovsky a fost cel care a introdus peisajele marine în arta rusă, făcând din acest gen unul din momentele importante ale istoriei artelor plastice a secolului al XIX-lea. Anul acesta comemorăm 200 de ani de la nașterea marelui pictor. Unul dintre tablourile marelui iubitor de mare, „Naufragiul” este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.
În tonuri de albastru ultramarin până la nuanţe pale de verde, liniștită sau în plină furtună, cristalină sau încărcată și întunecoasă, aşa ne este redată marea în tablourile lui Aivazovsky. Și totuși, marinele lui Aivazoksi nu copiază natură, ele sunt redate întotdeauna în legătură cu toate celelalte elemente, rezultând astfel veridicitatea imaginilor create.
Emisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi și ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și manșetă ilustrată.