12 noiembrie 2009
Filosofi mari ai Antichităţii au încercat stabilirea unei corespondenţe între numere şi Divinitate (în forma ei politeistă). Adepţii lui Pitagora ajung la concluzia că totul e număr, iar cifra este raţiunea tuturor lucrurilor. Pentru pitagoricieni, numerele determină o realitate concretă, acestea identificându-se cu spaţiul. Ei acordă numerelor valori morale, punând practic bazele unei teologii aritmetice. Ca un preludiu al Trinităţii creştine, pitagoricienii socotesc cifra 3 absolut perfectă şi o atribuie zeilor.
Două milenii mai târziu, Benedict Spinoza revoluţionează monismul, scoţând practic filosofia din ceaţa gândirii scolastice. El încearcă să-şi demonstreze riguros definiţiile şi propoziţiile prin matematica vremii sale. În cele ce urmează am căutat să dau o nouă interpretare matematică unor afirmaţii fundamentale ale lui Spinoza, o redefinire a lui Dumnezeu bazată pe teoria numerelor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Eseuri
15 octombrie 2009
Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.
Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Eseuri
12 voturi