În ianuarie 2022 a apărut la editura ASLRQ (editura Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec) volumul de poeme, citate şi aforisme „Ceasornicarul fără mâini„, semnat de Ionuţ Caragea.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Înaintea celei de-a cincizecea aniversări a celei mai bine vândute formații americane de hard-rock din toate timpurile, UMG a fost desemnată drept casa de discuri a întregii discografii existente, a viitoarelor lansări, produselor de merchandise și conținutului audio-vizual care aparțin Aerosmith.
Aerosmith, cea mai bine vândută trupă americană de hard-rock din toate timpurile, și Universal Music Group (UMG), liderul mondial din industria muzicală, au anunțat un parteneriat extins, ce include întreaga discografie a legendarului grup, precum și produsele de merchandise și proiectele audio-vizuale ale acestuia, care marchează începutul unei noi ere în cariera strălucită a trupei.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
Emile Gebhart, de la Academia Franceză, fost profesor la Sorbona, scria în ziarul L’Opinion, din 28 martie 1908, următoarele:
„Un fait demeurera, pour les Francais, jusqu’a la fin des temps, incontestable, je dirais meme parole d’Evangile, s’il ne s’agissait d’Ernest Renan et de l’un des gestes les plus significatifs de sa legende. Tant que la memoire des hommes retiendra le nom et la souvenir du grand virtuose, il sera clairement etabli, par son propre temoignage consigne a la Revue des Deux Mondes, qu’en mettant le pied sur l’Acropole d’Athenes, l’ancien sulpicien fut pris comme d’eblouissement, recut un choc analogue a celui qui fit tomber Saint-Paul sur le chemin de Damas et prononca, en l’honneur d’Athena (on l’appelait alors Athene), cette priere, ou cette litanie, glorification de la Raison pure, de la Sagesse et de la Beaute… Toutes les occasions sont bonnes pour rendre aux candides auditeurs ou lectures la Priere sur l’Acropole. On la lut en musique a la statue meme de Renan, a Treguier. L’autre jour, a propos du grand Italien Carducci, mon confrere M. Richepin la rappela aux personnes qui n’y pensaient point. On oublie trop le demi-aveu de Renan, le papier (jauni, si je ne me trompe), retrouve longtemps apres et portant la Priere redigee, toute palpitante encore, au retour a l’Hotel d’Angleterre, rue d’Eole (detail ignore de ces messieurs). On ne reflechit pas assez a la figure meme de cet acte de foi paienne et rationaliste, oeuvre laborieuse d’erudition, plus semblable a la docte compilation d’une Encyclopedie allemande qu’a un elan spontane et naif de mysticisme. Je vois encore, en notre bibliotheque de l’Ecole Francaise d’Athenes ou Renan venait travailler a son gre, les monuments de philologie germanique d’ou il etait si facile de tirer le tresor d’attributs theologiques ou metaphysiques ou esthetiques d’Athena…”.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Zece ani după moartea lui Sainte-Beuve, publica A. J. Pons, unul din secretarii dispărutului, o colecție de mahalagisme savuroase, cu titlul de perfidă modestie: Sainte-Beuve et ses inconnues. Toate măruntele glorii și profite sexuale, pe care disciplina burgeză le categorisește ca inavuabile, erau concentrate aici, cu o solicitudine demnă de metoda nemilos curioasă a răposatului însuși – un Sainte-Beuve en pantoufles, care a scandalizat cât trebuie și a făcut fericit un public ce se credea, mai mult decât cel de astăzi, obligat să manifeste pudoare ofensată, și avea prin urmare cu atât mai mare aptitudine de a sorbi, în ascuns, suculența veșnică a sugestiilor literare pe temă de realități erotice.
Dar secretarii de la anii 80 se împiedecau în oarecare delicatețe: așteptau să se răcească bine mortul înainte de a vărsa în public mizeriile lui ascunse: zece ani înseamnă că Pons avea un tact răbdător perfect elegant. Și apoi întreaga tratare e de o malițiozitate foarte politicos reținută. Este evident însă că, pe când Anatole France trăgea de moarte, devotatul său Jean-Jacques Brusson trebuia să fi isprăvit aproape corecturile. Câteva săptămâni după îngroparea eroului, cartea izbucnea, și o celebritate groasă era garantată secretarului pentru un an de zile.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.
Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Nu e o exagerare vorbind de „aviațiunea la noi”. Franța și statele civilizate din apus, au făcut neasemănat mai mult decât țara noastră, pe tărâmul aviațiunei. Dar dacă facem o comparație cât de vagă între cultura, împrejurările și mijloacele tehnice ale altor popoare și starea de lucruri de la noi, putem spune cu oarecare mândrie, că nu suntem tocmai cei din urmă, măcar din punctul de vedere al aviațiunei. Nu trebuie să uităm, și simt o mare mulțumire sufletească aducându-mi-o aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile lui mijloace de la pământ, a fost un român, Traian Vuia! De la primul zbor al lui Vuia, au trecut mulți ani, și de-atunci aviațiunea a făcut progrese imense. Astăzi zeci și sute de piloți străbat văzduhul; mai toate centrele mari își au aerodromurile lor; tipurile de aparate se înmulțesc și se îmbunătățesc pe zi ce trece; o întreagă industrie de aeroplane s-a născut și face eforturi neobosite, ca să puie la îndemâna oamenilor aripile, care vor cuceri cerul. În fața emulației acesteia universale, nici noi nu stăm cu mâinile încrucișate. Dacă în alte domenii românii s-au mulțumit să ia totul de-a gata de la străini, dacă au profitat de toată munca și de toate descoperirile țărilor mai civilizate, dacă au importat aproape totul, de pildă: drumul de fier, telegrafe, telefoane, automobile etc. fără să îmbunătățească cu propriile lor invenții invențiile străine, cel puțin în domeniul aviației au adus, și se pare că vor aduce, ceva din munca și din inteligența lor. Au trecut numai doi-trei ani de la cele dintâi zboruri mai reușite, și astăzi avem în țară o sumă de oameni de știință și de energie, care s-au devotat cu trup și suflet celui mai vechi și mai nobil vis al omenirii: aripelor de zburat.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
