Search Results

 14 decembrie 2017

Glorie Eternă Eroilor Primului Război Mondial

Timbrul românesc aduce un omagiu eroilor din Primul Război Mondial, cei care au luptat cu vitejie pentru demnitatea poporului român și care au plătit cu sânge pentru realizarea idealului național: România Mare. Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poștale „Glorie Eternă Eroilor Primului Război Mondial”, dedicată ostașilor care au luptat pentru idealul înfăptuirii României Mari. Emisiunea este disponibilă începând de joi, 14 decembrie 2017, în magazinele Romfilatelia.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 iunie 2017

Vecin cu viaţa

Editura Humanitas Fiction aşteaptă publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 7 iunie 2017, ora 19:00, la lansarea volumului „Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă. 1911–1935” de Fernando Pessoa, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului portughez. La eveniment vorbesc Dinu Flămând, poet şi traducătorul acestui volum, şi Ioan Stanomir, scriitor. Actriţa Oana Pellea, invitata specială a întâlnirii, citeşte din poezia lui Fernando Pessoa. Moderatorul serii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 14 martie 2017

O piesă de Valeriu Butulescu, în premieră la Bârlad

Comedia „Pacea cu zmeii” a fost scrisă de Valeriu Butulescu în urmă cu două decenii, fiind montată în premieră absolută la Petroşani, în 05.02.1999, în regia lui Marcel Şoma, cu Mihai Clita, George Negraru, Francisca Chorobea şi Florin Plaur în distribuţie (Ce repede zboară timpul! Primii trei realizatori au trecut deja în eternitate!) Premiera piesei „Pacea cu zmeii” a avut loc exact în ziua în care, la Cozia, premierul de atunci, Radu Vasile (decedat şi el între timp) a semnat „tratatul” de pace cu Zmeul Zmeilor de la Confederaţia Sindicatelor Miniere, vestitul Miron Cozma. Suprapunerea „Păcii de la Cozia” cu premiera comediei „Pacea cu zmeii”, deşi pur întâmplătoare, a stârnit ilaritate la centru. Revista „Dilema”, condusă de Andrei Pleşu, se întreba retoric, în chiar titlul unui articol „Coincidenţă sau premoniţie”. Dar a stârnit şi panică la Teatrul din Petroşani. În timpul premierei, când Zmeul Zmeilor intra în scenă cu buzduganul la cureaua de la salopetă, un grup de spectatori înfierbântaţi de evenimentele politice de afară, au scandat îndelung: Coz-ma! Coz-ma! Conducerea teatrului s-a speriat, a înţeles pericolul şi de-atunci piesa nu s-a mai prezentat la Petroşani. Textul s-a jucat totuşi, de profesionişti şi de amatori, având între timp vreo zece premiere, în diverse oraşe din ţară (Bucureşti, Iaşi, Arad, Fălticeni, Craiova, Baia Mare etc.). Trupele au intrat în posesia textului, descărcându-l de pe www.citatepedia.ro, sait care găzduieşte întreaga operă literară a lui Valeriu Butulescu.

Ultima premieră a avut loc pe 18.02.2017, pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad. Au jucat cu vervă şi mult umor, actorii profesionişti: George Sobolevschi (Făt-Frumos), Oana Florea (Ileana), Lucian Arhire (Zmeul Zmeilor), Alexandru Savu (Pepelea) și Bogdan Manolache (Calul), ultimul aflat la debut. Regia a fost semnată de Dorin Mihăilescu, iar scenografia de Sandu Maftei.

Valeriu Butulescu felicitând realizatorii spectacolului de la Bârlad

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 29 iulie 2015

O carte care stimulează gândirea: „Cugetări şi reflecţii” de Paula Adriana Cozian

Autoarea acestui volum este o „recidivistă” într-ale scrisului, având deja publicate trei volume în afara celui pe care-l prezentăm aici, primul apărând în anul 1986, la Editura „Albatros” („Aminteşte-ţi de o primăvară timpurie”). Au urmat „Cugetări” (Craiova, Ed. „Sitech”, 1995) şi romanul istoric „Moştenitorul” (Craiova, Ed. „Sitech”, 2004).

Cele 582 de cugetări şi reflecţii din volumul cu acelaşi titlu sunt grupate în 54 de titluri tematice, ordonate alfabetic: „Adevăr şi minciună”, „Bine şi rău”, „Calităţi şi defecte” etc. Sunt multe cugetările şi reflecţiile doamnei Cozian care mi-au atras atenţia, inclusiv prin faptul că unele dintre ele sunt asemănătoare, cel puţin ca subiect, cu ale mele. Voi da doar câteva exemple, întrucât o exegeză comparativă ar necesita un spaţiu mult prea mare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 23 aprilie 2015

„Herghelia albastră”, un spectacol captivant pe un text programatic, de estetică teatrală

Spectacol vibrant, de mare tensiune dramatică, realizat cu doar patru personaje, cu final grandios, care a ridicat sala în picioare timp de minute bune. Aşa s-ar putea caracteriza, pe scurt, premiera piesei “Herghelia albastră”, veritabil regal dramaturgic, oferit recent publicului de scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani. Piesa reprezintă un moment de vârf al teatrului de idei cu care ne-a obişnuit deja dramaturgul Valeriu Butulescu. Selectată în triada celor mai bune piese ale anului 2009, nominalizată de Ion Caramitru pe scena Teatrului Naţional din Iaşi la Gala Premiior UNITER, în acest text de excepţie, aşa cum nota scriitorul Ironim Muntean (fost profesor de română al autorului, devenit între timp un exeget consecvent al acestuia), “Valeriu Butulescu armonizează în toată fiinţa sa poetul sensibil cu moralistul ironic, temperamentul solar de sorginte rurală, capacitatea disociativă şi analitică cu reflexivitatea insului lucid, atent sagace la spectacolul lumii diverse şi unitare totuşi în paradoxala ei alcătuire. (…) Autorul topeşte în scrierile sale lirismul şi reflexivitatea, privirii mirate şi ironice a scriitorului infăţişându-i-se o lume clădită pe o dialectică a contrastelor multiple între viaţă şi moarte, veşnicie şi efemeritate, iubire şi ură, sacru şi profan, astral si teluric, angelic şi demonic, fiinţă şi mască, esenţă şi aparenţă, virtute şi viciu, prietenie şi duşmănie, frumos şi urât, autenticitate şi falsitate, inocenţă şi perversitate, tinereţe şi bătrâneţe, singurătate şi sociabilitate, bogaţie şi sărăcie, înţelepciune şi prostie – în care induce o tensiune printr-un paradox de proporţie sau perspectivă.”


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 31 mai 2013

Marea mahmureală 3

De la Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures, vine „Marea mahmureală 3” („The Hangover Part III”), cea de-a treia şi ultima parte a comediei regizate de Todd Phillips, care a înregistrat un succes fulminant. Filmul poate fi vizionat din 31 mai 2013 şi îi readuce împreună pe Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galifianakis şi Justin Bartha în rolurile consacrate Phil, Stu, Alan şi Doug. Ken Jeong se alătură şi el distribuţiei în rolul lui Leslie Chow, Heather Graham reia rolul lui Jude, iar Jeffrey Tambor revine ca Sid, tatăl lui Alan. Pentru prima dată alături de echipă apare John Goodman, ca personaj negativ.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nemulţumit'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii