Search Results

 16 octombrie 2020

„Joseph Conrad” de Marcu Beza

M-am gândit adesea, nu cu puțină nedumerire, la soarta ciudată a lui Conrad Purces dintr-o țară lipsită de atingere cu marea ajunse tocmai să fie un povestaș al mării, și într-o limbă ce nu-i aparținea, ce o vorbise până la moarte cu un vădit accent străin. Încă la vârsta de nouă ani, uitându-se odată la harta Africii, puse degetul pe un cuprins atunci nedescoperit și zise: „Când voi fi mare, acolo mă duc!”

Uitase, firește, de aceasta: dar, peste un sfert de veac, în drumu-i spre Congo se va fi mirat și el de realizarea unei atari presimțiri, precum s-a mirat neîndoios și de imboldul timpuriu ce-l duse, împotriva tuturor stăruințelor, departe de căminul strămoșesc, pe întinsul mărilor. Nu împlinise nici șaptesprezece ani, când sosi în Marsilia, unde, îmbarcându-se pe un vas cu numele parcă nadins născocit de „Tremolino” și colindând Mediterana. Legănându-și întâile avânturi ale tinereții în largul zărilor mișcătoare, în dulcea lumină, în farmecul nestinselor tradiții clasice. natural era să n-o uite nicicând și s-o proslăvească în pagini numeroase, mai ales din cartea sa „The Mirror of the Sea”:

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 martie 2014

Care Santos vine la Bucureşti

Scriitoarea catalană Care Santos vine la Bucureşti, în perioada 18–19 martie 2014, la invitaţia Institutului Cervantes si a Editurii Humanitas Fiction. Desemnată de curând câştigatoare a celei mai importante distincţii literare catalane, Premi de las Lletres Catalanes Ramon Llull, Care Santos propune publicului român, în traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari, cel mai cunoscut roman al sau, „Încăperi ferecate„, apărut la Editura Humanitas Fiction în colecţia „Raftul Denisei”.

Santos2014

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 noiembrie 2011

Festivalul Literaturii Române la Viena 2011

În perioada 7-14 noiembrie 2011, Institutul Cultural Român din Viena, în parteneriat cu Asociația Kulturkontakt şi organizatorii celui mai important eveniment dedicat literaturii din Austria, “Săptămâna Lecturii”, aflată la cea de‐a 63‐a ediție, organizează cea de a doua ediție a Festivalului Literaturii Române la Viena.

Focusul ediției 2011 este proza scurtă, dar şi traductologia. Gabriela Adameşteanu, Adriana Bittel, Ştefan Agopian şi Marin Mălaicu Hondrari vor fi prezentați publicului austriac, atât în cadrul unor seri de lectură la ICR Viena, cât şi printr‐un volum de proză scurtă bilingv, editat de ICR Viena. Traducători din limba română, dar şi universitari vor participa la o masă rotundă pe teme de traductologie. Magdei Jeanreanaud, prof. univ. dr. al Universității Iaşi, lui Ernest Wichner, scriitor de limbă germană, traducător şi director al Literaturhaus Berlin şi Georg Aescht, reputat traducător din limba română, li se vor alătura colegi din Austria pentru a repune în discuție o dilemă clasică: traducerea literară, sens versus interpretare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 4 octombrie 2010

Constelaţii diamantine nr. 1/2010

A apărut primul număr al publicaţiei periodice „Constelaţii diamantine”. După cum se autodescrie, este o „revistă de cultură universală, editată sub egida Ligii Scriitorilor Români”. Redacţia, cu sediul la Craiova, este alcătuită din N.N. Negulescu (director, vicepreşedinte al Ligii Scriitorilor Români, filiala Oltenia), Doina Drăguţ (redactor-şef), Janet Nică (secretar general de redacţie), Liviu Andrei (şef departament colaborări externe) şi Gabriel Nedelea (redactor), la care se adaugă redactorii asociaţi Prof. univ. dr. Cătălina-Florina Florescu (S.U.A., membră a Asociaţiei Române de Studii ale Americii), Prof. dr. Mariana Zavati Gardner (Anglia, poetă bilingvă, critic literar şi traducător) şi Lector univ. Alina-Beatrice Cheşcă (Facultatea de Drept, Universitatea Danubius). Membri de onoare ai colectivului de redacţie sunt Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Prof. univ. dr. Remus Rus (Facultatea de Teologie, Universitatea Bucureşti, redactor-şef al revistei Studii teologice, coordonator al colecţiilor Orizonturi spirituale) şi Prof. dr. Florin Agafiţei (orientalist, sanscritolog). Publicaţia este distribuită gratuit în format electronic.

Citatepedia va sprijini acest proiect remarcabil prin semnalarea apariţiei fiecărui număr. De asemenea, atât cel mai recent număr, cât şi cele anterioare, vor fi incluse în Biblioteca Citatepedia, astfel încât să fie uşor accesibile miilor de vizitatori zilnici ai site-ului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa ''.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii