Search Results

 2 noiembrie 2011

„Crulic – drumul spre dincolo” primeşte premii la Jihlava şi Astra

Regizat, scris și produs de Anca Damian, „Crulic – drumul spre dincolo” a fost din nou premiat la două dintre cele mai importante festivaluri de film documentar din Cehia şi România: a primit East Silver Eye Award, oferit în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Documentar Jihlava, din Cehia, o distincţie ce recompensează „filme documentare creative şi excepţionale din Europa Centrală şi de sud-est” şi Premiul pentru cel mai bun documentar românesc, oferit în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra, de la Sibiu. „Sper că din lumea de dincolo, cineva zâmbeşte”, a spus Anca Damian la primirea premiilor.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 aprilie 2008

Baclavat, pardon, Baclaoreat

Eram în transă, cu capul limpezit cu 6 doze de praf de maximă puritate şi am perceput ca prin vis, cum mama mă extrage uşor, de pe banca din spate a gipanului Hammer, cadou de ziua mea, mă ia în braţe şi porneşte, cu paşi lansaţi de cămilă, spre o clădire pe care am simţit că o urăsc de la prima vedere, cu un bener, pe care scria „Mult succes la Baclavat”. Am simţit că îmi revine greaţa de baclava şi junghiurile naşpa din cap, care mă împung atunci când gândesc. Legănat în braţe de înaintarea cu paşii elastici ai mamei, am rememorat cu ochii daţi elegant peste cap, până spre ceafă, ziua, cred, de azi.

………

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 martie 2022

Rincón de Haikus / Ungherul cu haikuuri – ediție bilingvă română-spaniolă

„The apparition of these faces in the crowd; / Petals on a wet, black bough.”
(„Toate aceste chipuri fantomatice în mulțimea pestriță; / Ca petalele pe neagra și jilava ramură-mamă.”)

„Într-o stație de metrou” de Ezra Pound. Fără verbe, poemul devine staționar, iar viața ia forma unui tren de metrou oprit în stație, fețele călătorilor devenind fantome ale momentului; instantaneul reprezintă, așadar, viața. Folosirea petalelor de floare ca imagine metaforică dezvoltă proiecția, implicând forțe naturale care înfrumusețează realitatea obiectivă, conștientizând existența ei temporară. Ezra Pound a redus o experiență cotidiană din metroul parizian la esența sa, în stilul unui haiku japonez. În stilul, dar nu forma (unui haiku): în general nu cred în coincidențe, dar cu atât mai puțin în acest caz, când număr 14 cuvinte în poem, iar un haiku standard are 17 silabe!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 23 noiembrie 2021

Festivalul Multiart pentru deţinuţi, ediția a XII-a

Festivalul Multiart pentru deținuţi, organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor în colaborare cu Teatrul Nottara, revine anul acesta cu artişti şi trupe de actori-deţinuţi de la Penitenciarele București-Rahova și București-Jilava, în încercarea de a permite unui public restrâns să ia contact nemijlocit cu o realitate mai puțin accesibilă. În cei 12 ani de existență, festivalul a fost întrerupt doar anul trecut, din cauza pandemiei.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 octombrie 2021

Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean

Institutul Prezentului și Muzeul Național de Artă al României anunță deschiderea expoziției „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” amenajată în Aripa Kretzulescu a Muzeului Național de Artă al României, cu acces din str. Valter Mărăcineanu. Deschiderea publică a expoziției „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” are loc joi, 14 octombrie 2021, la ora 17:00. La ora 18:00 are loc prezentarea expoziției în fața sculpturii artistului Henry Moore aflată în curtea de onoare a Muzeului Național de Artă al României, în fața Galeriei de Artă Europeană.

Radu Petrescu, 1966 © Arhiva Familiei Radu Petrescu

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 noiembrie 2020

Pianissimo

Andrea Bocelli, cunoscutul tenor la nivel mondial prezintă publicului un nou duet, „Pianissimo”, alături de mezzosoprana Cecilia Bartoli, înaintea lansării noului său album, de pe data de 13 noiembrie 2020. Scrisă de compozitorul Mauro Malavasi, care lucrează cu Andrea de aproape 30 de ani, piesa este compusă într-un stil minimalist și elegant, inspirat de compozitorul francez avangardist Erik Satie.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'lava'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii