11 aprilie 2008

Baclavat, pardon, Baclaoreat

Eram în transă, cu capul limpezit cu 6 doze de praf de maximă puritate şi am perceput ca prin vis, cum mama mă extrage uşor, de pe banca din spate a gipanului Hammer, cadou de ziua mea, mă ia în braţe şi porneşte, cu paşi lansaţi de cămilă, spre o clădire pe care am simţit că o urăsc de la prima vedere, cu un bener, pe care scria „Mult succes la Baclavat”. Am simţit că îmi revine greaţa de baclava şi junghiurile naşpa din cap, care mă împung atunci când gândesc. Legănat în braţe de înaintarea cu paşii elastici ai mamei, am rememorat cu ochii daţi elegant peste cap, până spre ceafă, ziua, cred, de azi.

………

Dimineaţa am deschis ochii frumos umflaţi, dublaţi jos de cearcăne babane, bineînţeles vineţii, ca cearcănele respectabile.

De unde ştiu eu astea? De la vipera de Jenifer, care mi le-a şuierat la ureche. (Ceea ce Jenifer nu putea şti, era gustul greţos de baclava pe care îl aveam în gură şi junghiurile asociate din cap. Astea două plăceri, apăruseră instantaneu, ca reacţii adverse, după ce aflasem de examenul de Baclavat.)

Ce dracu’ căuta putoarea de Jenifer în pat, când de serviciu noaptea aia era Amanda, nu ştiu. Probabil făcuseră schimb de ture fără aprobarea mea.

Dar şi mai tare m-am enervat când am văzut că Jenifer era fără chiloţi. Mereu le-am spus la toate: umblaţi pe stradă, staţi picior peste picior prin discoteci, fără chiloţi, dar, când mă trezesc dimineaţa la amiază, să nu vă văd fără ei. Nu vreau să privesc o imagine atât de confuză, cu intrări şi ieşiri multiple, că îmi poartă ghinion toată ziua. De frica mea şi cu bunul ei simţ inexistent, Jenifer s-a aplecat să-şi caute chiloţii pe sub masă, sub pat, dar tot nu i-a găsit şi ce am revăzut m-a enervat şi mai tare. Oricum, chiloţii, cât un timbru ficsal, erau greu de găsit prin întuneric şi praf.

Aşa că am rugat-o frumos, îmbrâncind-o, să iasă imediat din casă, pe fereastra de la etaj 4. Probabil jos s-a ridicat de pe asfalt ca spirit, că nu am mai auzit vreun pas după bufnitura de oase rupte şi vaiet.

Apoi eu am luat pe nas micul dejun, format din 8 doze de praf alb de înaltă puritate, nu 6 cum am spus mai sus, greşit. Am trecut apoi la mişcări fizice mai ample, decât gândirea profundă de până acum. De exemplu, m-am ridicat în popou. Din nou nervi: chiloţii lui Jenifer erau pe mine. Probabil că beţiva încurcase astă noapte picioarele ei cu ale mele. Apoi am pus picioarele mele cu chiloţii lui Jenifer pe podea, am sprijinit cele 113 chile la 18 ani fără 3 luni, dar imediat ele şi cu mine ne-am prăbuşit.

Pe jos erau acele obiecte care mi-au făcut greaţă de când eram mic, cu pete de baclava, adică nişte hârtii legate în cotoare, denumite impropriu cărţi, deşi nu au trefle, tobe sau aşi. Răvăşit pe jos, cu buze pe sânge, am citit pe coperte: Natematici, Franciză, Fistică, Pomană. Nu am ştiut cine le-a adus, dar simţind mirosul greţos de baclava şi junghiurile în presupusul meu organ, capul, am înţeles că aceste efecte adverse sunt asociate cu cărţile astea, desigur cărţi din Talmuc, pentru examenul de Baclavat.

Mi-a venit normal să vărs, ca după vreo 18 doze pure, şi m-am repezit la veceu, cu câteva foi rupte din cartea de Pomană. Cu ochii spre gresia albastră ca cearcănele, am vărsat peste nişte poze de striperi bătrâni, sub care scria: Emin esca, Bleaga, mArchezi.

Am terminat, bine dispus, de vărsat fierea mea dulce şi am apăsat clapa pentru apă. Aceasta, amestecată cu un lichid acrişor împuţit, mi-a năvălit în gura căscată de uimire: bideul, closetul pentru femei, schimbase poziţia cu closetul pentru bărbaţi, fără ştirea mea. Probabil tot de la fundul putorilor de Jenifer şi Amanda, care încurcă adesea closetele, aşa cum făceau ele la ţară, prin curţile vecinilor.

Teoria cu necesitatea chiloţilor de dimineaţă era din nou verificată: îmi mergea din rău în mai rău. Dar românii sunt aşa de proşti, că nu vor să ţină seama de nici un studiu sociologic serios.

Enervat mai rău şi tremurând de sevraj, am zvârlit pe geamul pe care fugise Jenifer, Dumnezeu să o ierte, toate cărţile din Talmuc în capul lui Lepra, căţeaua cu părul lăţos.

Potaia, obraznică, a lătrat la mine de jos, cu voce răguşită, de fumătoare:
– Aoleo, ce faci, măi, mamă? Astea sunt cărţile pentru Baclavat! Eu ţi le-am adus. Stai cuminte, că vin sus la tine.

Pe uşă în loc să intre căţeaua Lepra, a intrat lătrând javra de mama.

Dar totuşi, să vă lămuresc ce e aia Baclvatul: ştiu de la Mosadi, vecinul meu, că este o sărbătoare a lui, când mănâncă numai baclava după ce vine de la biserica lor, Sinai Conga, unde recită din Talmuc. (Mosadi ăsta mi-a explicat odată că lumea are nişte găuri negre, unde dacă intră ceva, dispare definitiv. Abia mai târziu, am putut să verific asta, chiar pe pielea mea.)

Baclavaua o serveşte în pat cu o fată proaspătă, după care are voie să se culce ori peste ea, ori sub ea. Păi de aia mi se făcea greaţă când auzeam că trebuie să mă duc la Baclavat. Ce, eu mai sunt acum de culcat peste femei şi cu chiloţii lui Jenifer în popou? Sau, şi mai rău, sub ele? Mi se face iar greaţă.

………

Întredeschid ochii cu grijă şi pricep că greaţa e de la mersul legănat. Mama înaintează mai departe triumfală, cu mine în braţe, spre clădirea pe care scria mare „Baclavat”. Mi-am dat seama că nu poate fi decât Sinai Conga, deşi nu mai dădusem niciodată pe acolo, că eu sunt ortodox practicant.

Ea pronunţă, desigur, ca proasta, greşit:
– Mergem la „Baclaoreat”, sau cam aşa ceva. În fiecare carte e un plic cu 1000 de Euro, pentru protocol. Când intrăm, eu nu te las din braţe, să nu-ţi fie frică, iar tu dai cărţile cu material la profesori. Că doar tu dai examenul de „Baclaoreat”, nu eu.

Totul a decurs cum a zis cămila de mama. Profesorii de Franciză, Pomană, Chindie, după ce dădeam examenul cu plicul, îmi pupau mâna. După ultima materie trecută cu succes, preşedintele comisiei m-a luat el în braţe, ca să fumeze mama o ţigară, că era puţin obosită şi ea, deşi poate duce uşor un porc mare în braţe. Cred că era şi emoţionată, fiindcă gâfâia ca atunci când se culcă cu tata. Când mama i-a dat mucul ţigării să îl stingă, preşedintele m-a redat cu respect braţelor mamei mele, iar mie mi-a oferit un buchet de trandafiri, în care era ascunsă diploma cu nota la Baclavat: am văzut cu ochii mei 10,89.

………

În avion, spre insulele Canaliilor, în vacanţa de merit, cu diploma sub popoul cu chiloţii lui Jenifer, de care nu am putut să scap, am cerut servitoarelor din avion, strigând clar:
– Dă-mi, fă, o porţie dublă de „Baclaoreat”!

Nu m-am făcut de râs să zic „Baclavat”, cum ziceam înainte să iau diploma de la Sinai Congă.

Eram bine dispus, că mâncam fără greaţă şi dureri de cap Baclaoreat, în timp ce toată lumea din avion râdea spre mine cu gura până spre urechi.

Ce greu a fost examenul din Sinai. Noroc că studiasem la veceu Talmucul la limba Pomană.

După aceea mama a chemat-o pe Amanda, să lingem baclavaua în pat toată noaptea, că am luat Baclavatul cu brio.

Mama a zis că după ce mă odihnesc puţin, 3-4 ani, la Canalii, o să mă ducă în braţe, să dau reticenţa la babanatul facultăţii de stridii politice. Da’ cu plicuri de 10.000, în fiecare din cele 12 talmude, iar diploma mi-o dă acolo domnul Rectus. Vrea să fiu senator pe la 21 de ani şi ceva, ca să mă duc la serviciu o zi pe lună, în ziua aia de leafă. Da’ a zis că acolo o să mă duc singur, că sunt toţi numai oameni oameni unu’ şi unu’ şi nu fură decât bani.

PS: Acum ne anunţă pilotul că la Baclaoreat au picat 80 la sută, că nu avuseseră material destul la ei. Mă uit în jos de la 10.000 de metri şi mă rog să nu fiu chiar eu printre cei 80 din cei 100 de pasageri din avion care pică. Cine ştie în ce mocirlă ajunge diploma mea nouă, de sub popoul gol, de proaspăt baclavat la Sinai Conga şi viitor senator în stridii politice. (Chiloţii lui Jenifer au dispărut, în sfârşit, probabil într-o găurică neagră, din alea din care zicea Mosadi că e plină lumea.)

PS: Mai am o grijă, acum, înainte să adorm, fericit, zburând printre nori: oare când voi revenii dintre Canalii, o să fiu şi eu o canalie 100%, ca orice senator care se respectă?