Un anume Miller corpolent ce abia se ţine pe cal, răspândește zvonuri despre soţia frivolă a unui tâmplar bătrân arțăgos şi despre ucenicul pe care l-a luat drept amant. Aceasta ar putea părea o glumă obscenă, însă ea reprezintă o parte din cele mai apreciate lucrări pe care literatura engleză le-a creat vreodată: „Povestirile din Canterbury”. Iseult Gillespie ne împărtășește tot ceea ce trebuie să ştiţi pentru a citi colecția clasică a lui Geoffrey Chaucer.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
Comenteaza! »

Emile Gebhart, de la Academia Franceză, fost profesor la Sorbona, scria în ziarul L’Opinion, din 28 martie 1908, următoarele:

„Un fait demeurera, pour les Francais, jusqu’a la fin des temps, incontestable, je dirais meme parole d’Evangile, s’il ne s’agissait d’Ernest Renan et de l’un des gestes les plus significatifs de sa legende. Tant que la memoire des hommes retiendra le nom et la souvenir du grand virtuose, il sera clairement etabli, par son propre temoignage consigne a la Revue des Deux Mondes, qu’en mettant le pied sur l’Acropole d’Athenes, l’ancien sulpicien fut pris comme d’eblouissement, recut un choc analogue a celui qui fit tomber Saint-Paul sur le chemin de Damas et prononca, en l’honneur d’Athena (on l’appelait alors Athene), cette priere, ou cette litanie, glorification de la Raison pure, de la Sagesse et de la Beaute… Toutes les occasions sont bonnes pour rendre aux candides auditeurs ou lectures la Priere sur l’Acropole. On la lut en musique a la statue meme de Renan, a Treguier. L’autre jour, a propos du grand Italien Carducci, mon confrere M. Richepin la rappela aux personnes qui n’y pensaient point. On oublie trop le demi-aveu de Renan, le papier (jauni, si je ne me trompe), retrouve longtemps apres et portant la Priere redigee, toute palpitante encore, au retour a l’Hotel d’Angleterre, rue d’Eole (detail ignore de ces messieurs). On ne reflechit pas assez a la figure meme de cet acte de foi paienne et rationaliste, oeuvre laborieuse d’erudition, plus semblable a la docte compilation d’une Encyclopedie allemande qu’a un elan spontane et naif de mysticisme. Je vois encore, en notre bibliotheque de l’Ecole Francaise d’Athenes ou Renan venait travailler a son gre, les monuments de philologie germanique d’ou il etait si facile de tirer le tresor d’attributs theologiques ou metaphysiques ou esthetiques d’Athena…”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Pe Marcel Proust îl pomenesc prietenii ca pe un om de o gingășie care surprindea, încurca, în sfârșit copleșea pe acel ce, din întâmplare, se afla în centrul atenției și favorii acestui copil hipersensibil. Frica lui Proust de a jigni, trebuința nepotolită de a te îneca nu numai în gentilețe, ci în adâncă generozitate, nu se pot uita. Să auzim însă câteva judecăți literare ale acestui om angelic:

• proza colorată a lui Taine, cu planuri în relief, e făcută să impresioneze pe elevii claselor secundare.
• Renan: Originile creștinismului sunt, în general, rău scrise: „perpetuelle effusion d’enfant de choeur”; neputință rară de a descrie; stil de Baedecker; „des images de bon eleve”; „La vie de Jesus, une espece de Belle Helene du christianisme”. Sainte-Beuve: incapabil să înțeleagă ce este o imagine, „ce malin rafistoleur de phrases”; „Sainte-Beuve, dont la stupidite (a propos de Baudelaire) se montre telle qu’on se demande si elle n’est pas une feinte de la couardise”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Cel mai simpatic dintre autorii instructivi, poetul zâmbitor al bibliofililor, bibliotecarilor, filologilor și altor eroi inofensivi a împlinit în aprilie trecut șaptezeci de ani, și istoricii literari l-au și luat serios în lucru. Și cu o serioasă antipatie. Fiindcă despre Anatole France, ca și despre Socrate, pot zice stâlpii țării sale că nu recunoaște zeii la care se închină statul, și introduce alți zei străini, că lucruri drepte le face nedrepte și corupe tineretul. Mai cu seamă unii profesori de la Universitatea din Paris au mare grijă ca nu cumva junii școlari să-și strice sufletul lor gingaș și neprihănita lor fantezie urmând vorbelor acestui primejdios profet.

Cu vreo zece ani în urmă, întâlneam încă studenți francezi care spuneau pe dinafară bucăți întregi din France; acum el are, se zice, mulți admiratori în America de Sud, dar acasă la dânsul este pus, după o formulă cunoscută, printre acei care au făcut cel mai mare rău patriei franceze. Și aceasta e tot o exagerare, ar putea zice Daudet aici, cum zice la sfârșitul epopeii sale tarasconeze! Toate aceste nu ne privesc poate prea mult pe cititorii mei și pe mine. Am vorbit de ele numai pentru cazul când cuiva i-ar cădea în mână scrierile acelor profesori, pentru ca să aibă în vedere substratul sentimental ce se ascunde, sub impunătorul material erudit, în lucrările acelea.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini.

Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente.

Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormali” au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație…

„Sfinxul” își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine…”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Impresii despre cărţi
Comenteaza! »