Publicul este invitat sâmbătă, 23 noiembrie 2019, ora 13:00, la Gaudeamus, în standul Humanitas, la lansarea celei mai noi cărți a lui Cătălin Dorian Florescu, „În buricul pământului„, apărută recent tradus de Mariana Bărbulescu. La eveniment vorbesc Cătălin Dorian Florescu și Mirela Nagâț.
Într-un cadru foarte, foarte matinal, They Might Be Giants cântă în ultima zi a TED2007. Melodiile din spectacol sunt „Older” (Mai bătrân), „Bee of the Bird of the Moth” (Albina păsării moliei), „Asbury Park” (Parcul Asbury), „Fingertips” (Buricele degetelor), prima audiţie a „Phone Calls from the Dead” (Telefoane de la morţi) şi „Alphabet of Nations” (Alfabetul naţiunilor).
Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.
„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.
De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.
Miercuri, 5 noiembrie 2014, de la ora 19:30, la Teatrul Odeon are loc premiera spectacolului „Pescarul și sufletul său”, după Oscar Wilde. Regia este semnată de Carmen Lidia Vidu. Distribuţia este alcătuită din Marius Stănescu, Petre Nicolae, Marian Lepădatu, Diana Gheorghian şi Eugenia Păsat, cu o apariţie specială a dansatoarei din buric Amelia Stuparu. Scenografia este concepută de Constantin Ciubotaru, materialul video a fost realizat de Alma Cazacu, iar muzica de Ovidiu Chihaia.
Iarna bate la uşă, dar Citatepedia merge alert înainte. Principalul motor din ultima vreme este Cornelia Georgescu, a cărei participare este din ce în ce mai bună.
Cu ceva vreme în urmă, mi-a ieşit în cale, întâmplător, o recenzie a principalelor site-uri româneşti cu citate. Articolul era realizat destul de superficial, dar fiind în domeniu, am zis că merită să-l citesc. Desigur, Citatepedia era printre site-urile luate în discuţie, iar printre minusuri era şi numărul considerat mic de admiratori pe Facebook. Personal, nu sunt un utilizator de Facebook în mod curent şi, deşi înţeleg de ce mulţi îl folosesc, nu mi-se pare buricul internetului. Totuşi, chestiunea mi-a stârnit curiozitatea, aşa că am zis să verific cum stau lucrurile. Modulul pentru Facebook se găsea doar pe câteva pagini ale site-ului principal şi pe paginile din secţiunea blog; i-am extins prezenţa pe circa jumătate dintre paginile site-ului. Rezultatul este că, într-o lună, numărul celor care au devenit fani pe Facebook a crescut cu o mie şi tot creşte! Prin urmare, era doar o problemă de vizibilitate. Iar dacă tot am intrat în horă mai cu foc, poate vom acorda mai multă atenţie reţelelor sociale. Cu cât vă alăturaţi mai mulţi pe Facebook şi Twitter, cu atât va fi mai interesant să apară facilităţi special pentru voi!
A apărut primul număr din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Şi acesta se alătură tuturor celor anterioare în Biblioteca Citatepedia.
Desigur, în luna în care îl aniversăm pe Mihai Eminescu, poetul naţional, nu puteau lipsi articole destinate acestuia, pe lângă porţia obişnuită de poezie. Artele plastice sunt prezente prin Albrecht Dürer, iar alte materiale interesante întregesc numărul.