Search Results

 18 septembrie 2009

Valeriu Butulescu tradus în limba maternă a lui Hristos

Valeriu Butulescu tradus în limba maternă a lui HristosÎn luna septembrie 2009, la Editura „Maison Naaman de la Culture” din Beirut, Liban, a fost tipărit volumul de aforisme „Awsa min ramla”, traducerea siriacă a cărţii „Oaze de nisip” de Valeriu Butulescu.

Cartea a fost tradusă după versiunea arabă de către filologul şi eseistul siriac Noeil Paulos Jamel din Irak şi se compune din trei sute de aforisme.

Limba siriacă nu este alta decât aramaica vorbită în Siria, fiind una dintre cele mai importante limbi liturgice, de mare însemnătate pentru lumea creştină. Este limba maternă a Mântuitorului Iisus Hristos, şi totodată limba Apostolilor.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 24 martie 2008

Hristos răstignit din nou

Hristos răstignit din nouLa Editura Humanitas Fiction, a apărut în colecţia „Raftul Denisei” romanul „Hristos răstignit din nou” de Nikos Kazantzakis, prima traducere integrală din neogreacă, semnată de Ion Diaconescu.

Nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel, veşnic în conflict cu autorităţile din Grecia pentru opiniile sale îndrăzneţe, Nikos Kazantzakis a găsit mai multă audienţă în străinătate decât în propria patrie. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie, dramaturgie, eseuri, traduceri şi proză. Alături de „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas” (1946), cartea care l-a consacrat, stă romanul tot atât de apreciat „Hristos răstignit din nou” (1948).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 22 martie 2022

Sfintele Paști 2022

În apropierea celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului Iisus Hristos, Romfilatelia introduce în circulație, marți, 22 martie 2022, emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2022”, disponibilă în magazinele Romfilatelia din țară și online.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 noiembrie 2021

Crăciun 2021

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 19 noiembrie 2021, emisiunea de mărci poștale „Crăciun 2021”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 iunie 2021

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor

În memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos şi să fie sărbătoare naţională a poporului român.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 aprilie 2021

Sfintele Paști 2021

În apropierea celui mai important eveniment al creștinătății, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 2 aprilie 2021, emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2021”, care comemorează momente cruciale din viața lui Iisus Hristos – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de taină și Învierea.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'Iisus Hristos'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii