Marți, 14 mai 2013, de la ora 19:00, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru 38) are loc proiecția filmului „Lecţii de îmbrăţişare” („Vaje v objemu”), cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul sloven Metod Pevec. Evenimentul este organizat de Ambasada Sloveniei la Bucureşti în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi are loc în prezenţa Excelenţei Sale doamna Jadranka Šturm Kocjan, ambasadorul Sloveniei la București, a vicepreşedintelui ICR, domnul Vladimir Simon, precum şi a invitatului special al evenimentului, regizorul Metod Pevec. Filmul este subtitrat în limba engleză. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Premiera mondială a filmului a avut loc la ediţia din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Trieste, în cadrul noii secţiuni, intitulate „Sorprese di genere”. Pelicula a primit trei premii la Festivalul Filmului Sloven, în 2012: pentru cel mai bun regizor, pentru cea mai bună actriţă şi pentru cel mai bun actor într-un rol principal. În 2013, filmul a fost prezentat la două prestigioase festivaluri internaţionale de film din SUA: Cinequest din San Jose, California şi European Union Film Festival Chicago.
În ţările in curs de dezvoltare, accesul la incubatoare este limitat de cost şi distanţă, iar milioane de copii născuţi prematur mor în fiecare an. TED Fellow Jane Chen prezintă o invenţie care ar putea să ţină milioane de astfel de copii la căldură – un design care oferă siguranţă, mobilitate, un preţ scăzut şi care salvează vieţi.
“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)
“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)
Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?
Sărbătorile de iarnă se apropie, pregătirile sunt în toi, aşa că şi activitatea pe Citatepedia este mai liniştită. Cu toate acestea, lucrurile merg mai departe, încă o mie de citate fiind adăugate.
Crăciunul este şi o sărbătoare a generozităţii. În timp, Citatepedia a beneficiat de generozitatea a trei mii dintre voi, care i-au dăruit din timpul propriu, introducând citate, uneori în număr mare. Pentru toţi aceştia, o îmbrăţişare caldă, prietenească, şi inspiraţie în anul care vine, pentru găsirea unor citate cât mai bune.
Numai gânduri bune şi pentru vizitatori. Ne bucurăm să vedem că vă place ceea ce facem şi veniţi în număr tot mai mare la site, încurajându-ne să continuăm dezvoltarea. Aşadar, pentru spectatori, o plecăciune.
Capitolul întâi al romanului „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
– Prima parte –
Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!
Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!
Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.
Încarc...
