26 ianuarie 2010

Cântec fără răspuns

Poezie de Nichita Stănescu



De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolaceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna varatecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndragostiţi după îmbrăţişare?

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
tragând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger…

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

One thought on "Cântec fără răspuns"

  1. angela petronela gardus spune:

    …atat de ireal si totusi actual, atat de frumos incat inaltator suna prea jos…
    …o ninsoare de cuvinte in palma sufletului meu…
    …imagini pe masura poeziei-felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook