27 septembrie 2011

Coasă fără iarbă

Poezie de Lelia Mossora



Unde să te caut?
Unde să te strig?
A rămas un graur
mort demult în frig –
vocea mea bolnavă
de atâta gol –
floare de agavă…
mereu cheia „sol”.
Între disperare
şi între tăcere
a rămas un vierme
care iar ne cere
mierea de cuvinte
niciodată iască
ce mereu ne minte
fără să ne nască
şi care ascute
fără iarbă coasa
şi iarăşi seceră
nesfinţită casa.
Că eşti mirare
azi îţi este clipa
fără de hotare
aplecând aripa.
Fus fără de fir
şi gând fără gând,
botez fără mir
mereu amânând
s-aştearnă covorul –
umbră ce rămâne
când ne moare dorul
şi când ne răpune
tăcerea din noi
atât de stăpână
că murim şi noi –
cetină NEverde
stinsă între clipe.
Nimeni nu ne vede
când ne ard aripe
şi când urlă-n noi
silabe nespuse.
Nu mai suntem doi
ci numai un plâns
de un ars NEdrum
în pumni astăzi strâns
într-un cânt postum.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

One thought on "Coasă fără iarbă"

  1. Titina Nica Ţene spune:

    Poezia dvs. mi-abucurat sufletul. felicitări, doamna Lelia Mossora Titina Nica Ţene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook