Dacă în conştiinţa credincioşilor creştini din Răsăritul Europei Patericul egiptean ocupă – alături de Sfânta Scriptură – un loc cu totul special, de nesubstituit, iată că părinţii vieţuitori ai Sfântul Munte Athos ne-au dezvăluit de curând existenţa unei altei lucrări de aceeaşi valoare şi natură.
Intitulată Evergetinos „Binefăcătoarea” – unul din supranumele acordate Sfintei Fecioare Maria, această culegere a fost rezultatul strădaniilor Monahului Pavel (trecut la cele veşnice în anul 1054). Reprezentând un florilegiu de apoftegme şi poveşti duhovniceşti culese atât din Patericul egiptean, cât şi din alte texte patristice, călugărul grec ne-a oferit un cuprinzător îndreptar pe drumul desăvârşirii.
Alexa Dragu lansează o nouă piesă perfect intitulată „Dansează”. Titlul piesei pare chiar un îndemn către public, deoarece acesta este efectul pe care ritmurile îmbietoare de flamenco ale cântecului îl au, în timp ce ascultați piesa. „Dansează” este o piesă pop energică, ideală pentru playlist-urile de vară, ce a fost compusă de Alexa Dragu, împreună cu Eduard Santha și Marius Pop.
Alexa Dragu lansează piesa ei de debut, „Sub efectul tău”, însoțită de un videoclip sugestiv. „Sub efectul tău” este o piesă ritmată în care Alexa Dragu cântă despre momentul pe care toată lumea îl așteaptă cu nerăbdare, după terminarea unei relații de iubire, mai precis despre claritatea și liniștea ce intervin odată ce nu mai suntem sub influența vălului „roz” pe care dragostea ni-l pune adeseori pe ochi, care ne face să simțim și să acționăm la superlativ: „Nu mai sunt sub efectul tău / Văd clar / N-ai meritat și eu ți-am dat tot în dar.”
Era la începutul vacanței Paștilor. Gările erau pline de copii și de părinți cari se întorceau acasă de sărbători, sau cari se duceau să se recreeze de zarva orașului, în vre-un sat dela munte, sănătos și înconjurat de priveliști minunate.
Dar dacă ai fi observat în Gara de Nord din București fețele tuturor cari se pregătiau de călătorie, începând cu cei cari ședeau la rând să-și scoată bilet și sfârșind cu ștrengarii de elevi cari, cățărați pe scările vagoanelor se strigau unul pe altul, n’ai fi văzut o față mai veselă decât a lui Mircea Claudiu. Student în anul I de medicină, Mircea Claudiu nu văzuse de multă vreme satul în care se născuse și copilărise. Tatăl său, notar, îl trimesese să facă liceul în București ca intern ; iar când li se dedea școlarilor vacanță, în tot timpul acestor lungi opt ani de școală, el șezuse la unchiul său, advocat în București. Acesta n’avea deloc greutăți familiare și primise să ia în gazdă pe Mircea, ca să mai ușureze pe bietul frate-său, care avea cinci copii, împrăștiați și ei pe la alte școale : cei mai răsăriți în Târgoviște, iar cei mai mărunței la școala primară din satul Răsvad.
În care e vorba de o oglindă și de niște cioburi Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Și vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră. Dracul zicea că asta e foarte nostim și de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, așa că desigur dracul vrăjitor se bucura de născocirea lui. Toți cei care umblau la școala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să știți că avea o școală de vrăjitorie – spuneau în toate părțile că s-a săvârșit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă. Unii oameni s-au trezit cu câte un ciob chiar în inimă și inima lor s-a prefăcut deodată într-un bulgăre de gheață. Unele cioburi erau așa de mari, încât unii și alții le-au luat și au făcut din ele geamuri; dar ferească Dumnezeu să te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau strâmb și judecau nedrept. Dracul râdea să plesnească de toate aceste năzbâtii. Și mai erau încă multe cioburi în lume. Vedem noi îndată.
Se spune că atunci când ne îndrăgostim și considerăm că persoana pe care am întâlnit-o este „the one”, avem fluturi în stomac. Fluturii din stomac sunt asociați cu entuziasmul, bucuria, exaltarea. Fiecare dintre noi trăiește această senzație în mod particular. Dar ce se întâmplă când nu mai suntem îndrăgostiți? Unde ne zboară fluturii din stomac? Liviu Teodorescu și JO lansează prima melodie împreună – „Fluturii”, o metaforă ce descrie lipsa fluturilor din stomac. Despre aceste sentimente de apatie, tristețe și complexitatea acestei emoții vorbesc și cei doi artiști în piesa „Fluturii”, care a fost compusă de către Liviu Teodorescu, Jo, Ionuț Vasilache, Florian Rus și Alex Parker.
Încarc...
