Search Results

 13 martie 2008

Mircea Eliade şi salvarea omului modern prin cultură şi mit

Eugen Simion, despre demersul său critic din lucrarea „Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei” (ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):

„Am încercat, la începutul şi la sfârşitul cărţii, să fac un portret al scriptorului Eliade, omul care nu se resemnează în eşec, spiritul obsedat de superstiţia procesului, credinciosul fără religie (Cioran), enciclopedistul rătăcit în epoca modernă (Eugène Ionesco), Parsifal care ajunge, în fine, la curtea regelui bolnav al Occidentului (Noica) etc. Un portret care este o sumă de schiţe abandonate şi reluate. Căci omul, ca şi scriitorul, nu-i uşor de prins într-un portret definitiv. Ceva, în el, se ascunde, fuge din ramă, o bunătate şi o toleranţă în idei care deconcertează pe cel care vrea să-i prindă, cum anunţam mai înainte, figura spiritului. Prin ce este tipic şi atipic Mircea Eliade în generaţia şi în timpurile secolului său (căci sunt mai multe)? Ce-a adus regelui Marc acest Parsifal rătăcit în istoria religiilor? Ce-a mişcat, ce inerţii a distrus în proza românească admiratorul lui Papini şi imitatorul lui Joyce?”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 11 iunie 2021

Câinele, prieten al omului

Cele mai frumoase povești pe care le întâlnim în copilărie sunt cele care ne istorisesc despre prietenia dintre om și animal. De aici se trag cele mai valoroase învățăminte despre loialitate, încredere, sacrificiu și dragoste necondiționată. Pentru a sărbători această legătură, Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 11 iunie 2021, emisiunea de mărci poștale „Câinele, prieten al omului”, emisiune alcătuită din patru timbre și un plic „prima zi” și completată de patru cărți poștale maxime.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 octombrie 2020

Cultura acasă

Fundația culturală Ideea europeană lansează proiectul de anvergură europeană „Cultura acasă”, proiect de susţinere a artei și de promovare a autorilor contemporani în România și străinătate, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Evenimentele sunt difuzate între 6 octombrie 2020 – 12 noiembrie 2020.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 septembrie 2020

Este dezvoltarea unei lumi durabile un act cultural? Antipa, Brâncuși, Georgescu-Roegen

O importantă resursă documentară și educațională se lansează online cu scopul de a oferi argumente și materiale multimedia care demonstrează că doar cu implicarea întregii populații se poate obține o lume durabilă. Iar pentru a convinge tinerii, copiii și adulții să ia parte la acest efort, este nevoie de un constant efort de comunicare.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 noiembrie 2019

Omul care mută norii

Publicul este invitat marți, 5 noiembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea celei mai recente cărți a lui Radu Paraschivescu, „Omul care mută norii. Șapte întâmplări”. La eveniment vorbesc, alături de Radu Paraschivescu, Sever Voinescu, redactor-șef al revistei Dilema veche, și Horia Ghibuțiu, jurnalist și scriitor.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 august 2019

Cultura de masă în „Epoca de Aur” – Cîntarea României & Cenaclul Flacăra

„Cultura de masă în Epoca de Aur – Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11:00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București și este precedată de un tur ghidat. 23 august este și ultima zi de vizitare a expoziției. Curatorul și cercetătorul expoziției este Cosmin Nasui, iar dintre cercetătorii consultanți fac parte: Cristian Vasile, istoric; Călin Hentea, artist plastic amator și istoric al propagandei; Daniela Apostol, regizor și producător; Cristina Anisescu, doctor în psihologie; Florin Dumitrescu, antropolog. Oana Nasui este managerul proiectul și cercetare aplicată pe politici culturale de masă, iar Andrei Ujică, Vasile Pop-Negreșteanu și Doru Ionescu sunt consultanți artistici.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+omul +cult'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii