Search Results

 10 martie 2020

„Tennyson – Conferință la Societatea Anglo-Română” de Nicolae Iorga

Doamnelor și domnilor, când Societatea anglo-română mi-a cerut să vorbesc despre un subiect oarecare, eu am urmat un vechiu obiceiu al mieu, anume acela de a vorbi numai despre lucruri trăite, trăite de acela care vorbește, fiindcă socot că este o foarte mare greșeală aceia de a se presinta de conferențiar lucruri pe care le-a cercetat anume pentru conferință, lucruri în care el s-a întrodus numai în momentul acela ; orice presintare a unui subiect pe linii care au fost hotărîte de altcineva este fără îndoială ceva artificial și rece. Pentru a vorbi de un subiect, trebuie să fi avut cineva o atingere îndelungată cu acest subiect, trebuie să fi lucrat asupra lui și trebuie ca subiectul să fi avut o influentă asupra aceluia care vorbește, pentru ca, la rândul lui, acela care vorbește să poată introduce alte elemente decât acelea care se presintă de obiceiu.

Mi s-a părut că secretarul acestei societăți, pe cât de alese, pe atât de restrânse în această seară, ar fi dorit să aleg altceva. M-am gândit însă că e bine să mă țin în domeniul literar, în care nu se poate aduce împotriva vorbitorului intenții pe care nu le-a avut, — noi trăim vremuri de acelea în care este bine a se păzi cineva de tot felul de intenții pe care nu le-a avut și pe care i le atribuie, într-un chip așa generos, alții. Așa încât era sigur că nu voiu vorbi de politica englesă, pentru că ar fi fost o ieșire din neutralitatea pe care o conservăm cum se cuvine, cu o răbdare care ni face cinste. Prin urmare subiect politic nu era să ating, iar subiectele economice, care sânt la modă, îmi sânt străine ; rămânea să aleg în domeniul literar ceva care să fi fost în foarte strânsă legătură cu lecturile mele. Așa încât a trebuit să mă cobor până în anii, atât de depărtați, ai tinerețelor mele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 26 februarie 2014

Berlinul văzut de Cosmina Stratan, noul Shooting Star românesc

“Berlinul e un oraş pe care sunt furioasă,” spune actriţa Cosmina Stratan (cunoscută din filmul „După dealuri”) la întoarcerea de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a fost unul dintre cei 10 tineri actori europeni selectaţi în prestigiosul program internaţional Shooting Stars, ajuns acum la ediţia a 17-a (8-10 februarie 2014). Prezența Cosminei Stratan în cadrul programului Shooting Stars a fost sprijinită de Centrul Național al Cinematografiei și de Institutul Cultural Român din Berlin.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 octombrie 2013

Malavita: O familie criminală

Filmul „Malavita: O familie criminală” („The Family”), o comedie neagră cu Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer, poate fi văzut din 11 octombrie 2013 în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, rețeaua Cinema City (Arad, Arad GTC, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Constanța, Cotroceni, Ploiești, Sun Plaza, Târgu Mureș), Cinema Glendale (București), Palace (Oradea), Cortina (Oradea), Cityplex (Constanța, Brașov), Grand Mall (Satu Mare), Marcom (Buzău) și Colours (Craiova).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 septembrie 2021

See You Follow

Alessiah lansează o piesă fresh în limba engleză, intitulată „See You Follow”, însoțită și de un videoclip captivant de la primele secunde. Ritmată și catchy, piesa cu beat uptempo a fost compusă de Ionuț Catană și produsă de Ion Chirinciuc.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 iulie 2020

„O primblare la munți” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriDe mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…

În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 mai 2020

„Fata din soc” de Hans Christian Andersen

Era odată un băiețaș care a răcit; se jucase pe afară și se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum și unde, fiindcă pe jos era uscat și nu ploua.

Mamă-sa l-a dezbrăcat, l-a pus în pat și a prins samovarul, ca să-i facă o ceașcă de ceai din soc, fiindcă ceaiul încălzește. Chiar atunci a venit și bătrânul care locuia sus, tocmai sub acoperiș; n-avea nici nevastă, nici copii, dar îi erau dragi copiii și știa o mulțime de povești și era o plăcere să-l asculți.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+ma +uitam'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii