Search Results

 10 octombrie 2008

James Clavell despre contactul cu lumea Japoniei

James ClavellFragmente din primele capitole ale volumului I al romanului „Shōgun” de James Clavell:

Naufragiat pe un tărâm necunoscut…

Blackthorne se trezi brusc. La început crezu că visează, pentru că se găsea pe uscat, iar încăperea arăta incredibil. Era mică, foarte curată şi acoperită cu rogojini moi. Stătea întins pe o cuvertură groasă şi o alta era aşternută peste el. Tavanul era din cedru lustruit, pereţii din şipci de cedru, aşezate în pătrate, acoperite cu hârtie opacă, ce îndulcea plăcut lumina. Lângă el se afla o tavă stacojie, purtând boluri mici. Unul era cu legume gătite, reci, pe care le înghiţi aproape fără să le simtă gustul picant. Altul era cu fiertură de peşte şi o dădu pe gât. Altul era plin cu un terci gros de grâu sau orz; îl termină repede, mâncându-l cu degetele. Apa, într-o tidvă de o formă ciudată, era caldă şi avea un gust neobişnuit – uşor amărui, dar plăcut.
Apoi băgă de seamă crucifixul din nişă.
Casa asta e spaniolă sau portugheză, gândi îngrozit. Sunt în Japonii? Sau în Chitai?
Un panou din perete alunecă în lături. O femeie de vârstă mijlocie, plină, cu faţa rotundă, stătea în genunchi lângă uşă; făcu o plecăciune şi zâmbi. Pielea i era aurie, ochii negri şi înguşti, iar părul lung, negru, era strâns îngrijit în creştet. Purta un halat de mătase gri, şosete albe, scurte, cu talpă groasă şi o eşarfă lată, purpurie, în jurul mijlocului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 decembrie 2007

1421 – Anul în care China a descoperit lumea

1421 – Anul în care China a descoperit lumeaVineri, 7 decembrie 2007, ora 12:00, la Librăria Diverta din Plaza România, se va lansa excepţionala carte „1421 – Anul în care China a descoperit lumea” de Gavin Menzies, în prezenţa autorului.

La eveniment vor participa Preşedintele României, Traian Băsescu, Excelenţa Sa Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Robin Barnett şi Excelenţa Sa Ambasadorul Chinei la Bucureşti, Liu Zengwen.

Cartea „1421 – Anul în care China a descoperit lumea” este o lucrare inedită despre primii exploratori ai lumii noi, un amestec izbutit de istorie documentară şi de dovezi concludente ce rescriu povestea descoperirilor geografice. Publicată în România de editura House of Guides, cartea emite teoria conform căreia, de fapt, marii navigatori europeni şi-au fundamentat descoperirile geografice pe experienţele anterioare ale flotei chineze.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 12 octombrie 2021

Art and Landscape Narratives

Muzeul Naţional al Țăranului Român așteaptă publicul joi, 14 octombrie 2021, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției „Art and Landscape Narratives”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 septembrie 2021

Întâlnire extraordinară cu Angela Gheorghiu la Teatrul Odeon

Biografia oficială a sopranei Angela Gheorghiu este lansată în România printr-un eveniment extraordinar la Teatrul Odeon. „Pentru întâia oară, libretul este numai și numai al meu” declară Angela Gheorghiu, soprana care a cucerit întreaga lume, și care revine în țară pentru a-și lansa biografia la Curtea Veche Publishing. „Angela Gheorghiu. O viață pentru artă” (apărută pentru prima oară la Londra în 2018: „Angela Gheorghiu. A Life for Art”) este scrisă în dialog cu scriitorul, lectorul și realizatorul de documentare Jon Tolansky și este disponibilă publicului din România începând cu data de 7 septembrie 2021, dată ce marchează și aniversarea celebrei artiste.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 octombrie 2020

„Povestea unui gât de sticlă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenEra o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.

Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.

Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 iulie 2020

„Mica sirenă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenDeparte-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+lumea +marina'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii