21 februarie 2008
Am legat trecutul de roata timpului. Am înfãşurat rânduri de istorie pe drumul roţii. Am vãzut trecut de copil mânat de caii timpului către soarta lumii… Roata căruţei duce timpul, duce drumul şi îl întoarce către noi, ca viitor venit din trecut, neştiut. Agăţate de străfunduri şi adâncimi de univers, sunã tobe care bat începuturile lumii sau sfârşitul ei.
Ele se aud bătând din interior spre exterior, în compresie sfericã de răbufniri stelare în expansiune. Sunetul gigantic penetrezã universuri şi se întoarce cu ecou în prăbuşire spre începuturi.
O mână iese din pământ de planetă, cu degete zgâriind ceruri a disperare. Sunt toţi, oameni ce au fost şi oameni ce vor veni, cei uniţi care cer îndurare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
15 august 2007
Eu sau… tot eu, dar în mintea mea, în inchipuirea mea, am ajuns în trecutul meu, în ţara copilăriei mele, vis pe care îl doresc mereu şi mereu, vis pe care îl doresc să devină încă odată realitate.
Am închis ochii şi…! am început să cobor… încet… încet… în întunericul din mine. Sunt pe scara timpului meu, în conştiinţa şi memoria mea. Mă uit în jos şi văd un hău imens. Sus lumină şi zgomote obişnuite. O uşă trântită. O voce răstită. Un claxon strident. Ploaia în geam şi zgomotul rafalei de vânt şuierând.
Ce să fac? Încă simţeam presiunea pleoapelor, presiune încă moale, dar din ce în ce mai îndepărtată. Încă nu coborâsem nicio treaptă şi sunetele se depărtau din ce în ce mai mult. M-am hotărât, cobor.
Să văd cine sunt Eu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii