Teatrul Odeon are plăcerea să anunțe încă o premieră din seria Clasic e fantastic. Copilăria marilor muzicieni: „Eu, Henri Vieuxtemps sau povestea unui violonist copil-minune”, care are loc duminică, 27 februarie 2022, de la ora 18:00, în Sala Studio. Din distribuție fac parte Selina Colceru, Filip Ristovski, Alexandru Unguru, Alexandra Laura Badea/Ioana Mihalcea, Irina Sârbu, Mona Ciută, Raluca Ouatu (pian), Monica Buștean/ Mircea Lazăr (vioară).
Era la începutul vacanței Paștilor. Gările erau pline de copii și de părinți cari se întorceau acasă de sărbători, sau cari se duceau să se recreeze de zarva orașului, în vre-un sat dela munte, sănătos și înconjurat de priveliști minunate.
Dar dacă ai fi observat în Gara de Nord din București fețele tuturor cari se pregătiau de călătorie, începând cu cei cari ședeau la rând să-și scoată bilet și sfârșind cu ștrengarii de elevi cari, cățărați pe scările vagoanelor se strigau unul pe altul, n’ai fi văzut o față mai veselă decât a lui Mircea Claudiu. Student în anul I de medicină, Mircea Claudiu nu văzuse de multă vreme satul în care se născuse și copilărise. Tatăl său, notar, îl trimesese să facă liceul în București ca intern ; iar când li se dedea școlarilor vacanță, în tot timpul acestor lungi opt ani de școală, el șezuse la unchiul său, advocat în București. Acesta n’avea deloc greutăți familiare și primise să ia în gazdă pe Mircea, ca să mai ușureze pe bietul frate-său, care avea cinci copii, împrăștiați și ei pe la alte școale : cei mai răsăriți în Târgoviște, iar cei mai mărunței la școala primară din satul Răsvad.
Timișorenii de la Phaser au lansat albumul „Început de Univers”. Momentul este marcat și de apariția single-ului „Copilul lunii”, care este însoțit de un videoclip cu peisaje de iarnă impresionante.
Un tatuaj misterios pe braț a fost cel care a condus-o pe Sara Jones, un copil adoptat de părinți albi, către originile sale sud-coreene. Căutarea familiei sale biologice a învățat-o că poveștile despre adopția trans-rasială prezintă, adesea, noua viață în străinătate, ca pe o lovitură norocoasă care cere recunoștință nesfârșită, ascunzând o realitate mult mai complexă. Prin experiența ei despre pierdere și descoperire, Jones oferă recomandări părinților adoptivi pentru a putea proteja poveștile culturale și personale unice ale copiilor lor.
– Omorâți-l!.. Împușcați-l!.. Împușcați ticălosul chiar acum!. Omorâți-l!.. Tăiați gâtul ucigașului!.. Omorâți-l, omorâți-l! – strigau voci bărbătești și femeiești din gloată.
O uriașă gloată escorta pe o stradă un om legat. Acest om, înalt, semeț, pășea ferm înainte, cu capul sus. Pe fața lui frumoasă, curajoasă, se citea disprețul și ura față de oamenii ce îl înconjurau. Era unul din acei oameni care în războiul poporului împotriva puterii luptă de partea puterii. El a fost capturat și acum era dus la execuție.
„Ce să-i faci! Puterea nu e mereu de partea noastră. Ce să-i faci? Acum ei conduc. Dacă e să mor – fie-așa atunci, înseamnă că așa trebuie”, – gândea acest om, și, dând din umeri, răspundea cu un zâmbet rece strigătelor gloatei.
– E polițistul, încă de dimineață împușca în noi! – strigau în gloată.
Adam Savage meştereşte diverse lucruri şi concepe experimente, şi foloseşte costume pentru a adăuga umor, culoare şi claritate poveştilor pe care le spune. Trasând pasiunea sa de o viaţă pentru costume — de la o cască spaţială făcută dintr-un recipient de îngheţată pe vremea când era copil, la un costum Fără-Faţă pe care l-a purtat la Comic-Con — Savage explorează lumea cosplay şi sensul pe care îl creează acesta pentru propria comunitate. „Ne conectăm la ceva important din interiorul nostru”, spune el. „Costumele reprezintă modul în care ne devoalăm celorlalţi.”
Încarc...