Copilul lunii
Timișorenii de la Phaser au lansat albumul „Început de Univers”. Momentul este marcat și de apariția single-ului „Copilul lunii”, care este însoțit de un videoclip cu peisaje de iarnă impresionante.
Albumul „Început de Univers” conține 16 piese, iar primul single extras se numește „Fast Forward” și a fost lansat la finalul anului 2020. După o serie de single-uri lansate exclusiv pe platformele de streaming în ultimele săptămâni, albumul este acum disponibil în întregime. Lansarea oficială este marcată și prin apariția unui nou videoclip realizat pentru piesa „Copilul lunii”.
Membrii trupei au declarat:
„Copilul lunii” este o poveste în care dragostea, misterul și fantasticul creează împreună o atmosferă unică și emoționantă. Ne-am dorit să surprindem ambianța dramatică a piesei printr-un videoclip pe măsură. A fost poate unul din videoclipurile pentru care am muncit cel mai mult, dar am avut norocul să putem filma în câteva peisaje de iarnă superbe și credem că a meritat! Mulțumim echipei Sebastian Maru Films din Timișoara și tuturor celor care ne-au susținut!
Phaser a început colaborarea cu Media Pro Music și Universal Music România în toamna anului 2017. De atunci au lansat o serie de single-uri și videoclipuri cum ar fi „Alerg”, „Călători” sau „Suntem doar noi”, dar acesta este primul album integral al trupei.
Cei de la Phaser au mai adăugat:
Albumul a fost scris aproape în totalitate pe parcursul anului trecut. Deși am trecut și încă trecem, ca mulți artiști, printr-o perioadă grea, am încercat totuși să profităm de timpul liber oferit de lipsa concertelor și să ne concentrăm pe creație. Toate piesele sunt scrise și produse în întregime de noi. Titlul „Început de Univers” a rezultat în urma unui brainstorming și este luat din refrenul piesei „Sânge rece”. Cu toate că am lansat multă muzică până în prezent, acesta este primul nostru album LP și conține o serie variată de stiluri și influențe, așa că am considerat că titlul este unul foarte potrivit.
Restricțiile aflate în vigoare pentru limitarea răspândirii pandemiei prin care trecem nu permit deocamdată organizarea unor concerte sau a unui turneu de promovare a noului material. Totuși, trupa pregătește noi surprize pentru susținerea albumului care urmează să fie anunțate în perioada următoare.
Phaser este o trupă pop-rock născută în Reșița și maturizată în Timișoara, iar din componența trupei fac parte Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).