Romanul „Degete mici” de Filip Florian a apărut în limba poloneză la editura Czarne, în traducerea lui Szymon Wcisło, cu titlul Małe Palce.

„Kleine Finger”, varianta în limba germană a romanului „Degete mici”, a fost publicată, în traducerea lui Georg Aescht, la prestigioasa editură Suhrkamp. Romanul a mai apărut în limba maghiară la Magvetö Publishing House Ltd, în traducerea lui Karácsony Zsolt, cu titlul „Kisujjak”. Urmează să apară şi versiunea americană, la Harcourt Publishing House, precum şi cea slovenă, la editura Didakta, anul acesta.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Romanul „Degete mici” de Filip Florian continuă să stârnească interesul presei străine. „Kleine Finger”, varianta în limba germană a romanului, a fost publicată recent în Germania, în traducerea lui Georg Aescht. Pe data de 8 decembrie 2008, a apărut o cronică elogioasă în prestigiosul cotidian bavarez Sueddeutsche Zeitung.

Printre altele, în cronică se spune: „O carte cu intrigă poliţistă, din lumea arheologiei, un roman politic şi un debut uimitor: românul Florian Filip vrea să elibereze literatura de îndatorirea de oferi mărturii”. Şi se adaugă: „Idealul său nu este descoperirea adevărului ascuns în spatele unor adevăruri incomplete care circulă. Idealul lui este eliberarea literaturii de îndatorirea istorică de a aduce mărturii. El nu vrea să relateze lucruri care servesc aflării adevărului, ci numai ceea ce el consideră că merită să fie povestit”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Anul 2008 este un an fast pentru Filip Florian. „Degete mici” a fost deja publicat în maghiară şi poloneză, ediţia germană tocmai a apărut, iar în 2009 sunt programate alte două ediţii: cea slovenă şi cea americană.

„Kleine Finger”, varianta în limba germană a romanului „Degete mici” de Filip Florian, a apărut de curând în Germania, în traducerea lui Georg Aescht. Suhrkamp, editura care l-a publicat pe Filip Florian, a fost fondată la îndemnul lui Hermann Hesse în 1950 şi i-a publicat, de-a lungul timpului, între alţii, pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Paul Celan şi Tudor Arghezi.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Romfilatelia propune iubitorilor de păsări şi colecționarilor o emisiune specială cu tematica „Flamingo”, ce intră în circulație miercuri, 25 august 2021.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic și cuminte. Vorba ceea : „Sunt cinci degete la o mână și nu samănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară și le zice :

– Dragii mamei copilași ! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieți ușa după mine, ascultați unul de altul, și să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu. Când voiu veni eu, am să vă dau de știre, ca să mă cunoașteți, și am să vă spun așa :

Trei iezi cucuieți
Ușa mamei descuieți !
Că mama v-aduce vouă :
Frunze-n buze,
Lapte-n țâțe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieș
În călcăieș
Smoc de flori
Pe subsuori.

– Auzit-ați ce-am spus eu?

– Da, mămucă, ziseră iezii.

– Pot să am nădejde în voi ?

– Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odată băieți, și ce-am vorbit odată vorbit rămâne.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Erau odată douăzeci și cinci de soldați de plumb și toți erau frați, fiindcă fuseseră făcuți dintr-o lingură veche. Țineau pușca în mână și fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roșie și albastră.

Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care ședeau, au fost cuvintele: „Soldați de plumb!” Cuvintele acestea le-a rostit un băiețaș care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui. I-a scos și i-a înșirat pe masă. Toți semănau leit între ei, unul singur era puțin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă și nu mai ajunsese plumbul; dar deși avea numai un picior, stătea tot așa de drept ca și ceilalți cu două picioare și tocmai el avea să facă cele mai mari isprăvi, așa cum aveți să vedeți îndată.

Pe masa pe care stăteau ei înșirați mai erau o mulțime de jucării; era mai cu seamă un castel de hârtie de toată frumusețea. Pe ferestre puteai să te uiți înăuntru și să vezi toate încăperile. În fața castelului era un pâlc de copaci și în mijlocul lor era o oglinjoară care închipuia un lac. Pe ea pluteau și se oglindeau lebede de ceară. Toate jucăriile erau drăgălașe, dar cea mai drăgălașă era o fetiță care stătea în ușa castelului; era făcută și ea din hârtie, însă avea haine frumoase și pe umeri o panglică subțire și albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât fața ei de mare. Fetița stătea cu brațele ridicate, fiindcă era dansatoare și își ridicase și un picior, dar așa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i și credea că fata are ca și el numai un picior.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
1 comentariu »