Festivalul Filmului European prima dată la Galaţi
În anul centenarului și în anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Galați, unde poposește timp de trei zile, între 11 și 13 mai 2018, la Cinema Prof. Ioan Manole din incinta Casei de Cultură. Accesul la proiecții este gratuit. Ediția FFE din Galați debutează vineri, 11 mai, de la ora 19:00, cu filmul „Rock’n Roll” (Franța, 2017, în regia lui Guillaume Canet), o comedie spumoasă, care îi are, printre protagoniști, pe Marion Cottilard (pe care o vedem interacționând cu partenerul său, Guillaume Canet, însuși regizorul filmului) și Johnny Hallyday.
Continuare »