29 februarie 2016
Cea de-a 88-a ediţiile a Premiilor Oscar a avut drept gazdă pentru a doua oară pe actorul Chris Rock, care a prezentat şi ceremonia din 2005.
Pelicula „The Revenant” („Legenda lui Hugh Glass”), regizată de Alejandro G. Inarritu, a primit 12 nominalizări, dar şi-a fructificat doar 3 premii (pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună cinematografie şi Cel mai bun actor în rol principal – Leonardo DiCaprio, primul său Oscar din carieră), pe când „Mad Max: Fury Road” a primit 10 nominalizări şi a obţinut 6 premii.
În discursul de mulţumire Leonardo DiCaprio atrage atenţia asupra faptului că „schimbările climatice sunt reale”, că 2015 a fost cel mai călduros an din istoria omenirii, gheţarii din nordul Canadei s-au topit în timpul filmărilor, aşa că echipa a fost nevoită să se mute la Polul Sud. Discursul său sancţionează corporaţiile care sunt marii poluatori, dar aduce un tribut şi populaţiilor indigene de pe tot globul.
„Spotlight” a constitut surpriza serii câştigând trofeul pentru Cel mai bun film, în defavoarea lui „The Revenant”. „Spotlight” spune povestea incredibilă, dar adevărată, a echipei Spotlight, constituită din câţiva jurnalişti de investigaţii de la Boston Globe, care au obţinut Premiul Pulitzer pentru cutremurătoarea lor dezvăluire, din 2002, privind muşamalizarea sistematică de către Biserica Catolică a numeroase acte de pedofilie comise de peste 70 de preoţi ai săi.
Continuare »
![](https://blog.citatepedia.ro/wp-content/plugins/wp-postratings/images/loading.gif)
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Ştiri
21 februarie 2013
Sub îndrumarea reputatului regizor Steven Soderbergh, talentații actori Jude Law, Rooney Mara și Catherine Zeta-Jones dau viață thrillerului psihologic „Efecte adverse” („Side Effects”), care din 22 februarie 2013 poate fi urmărit pe marile ecrane.
Continuare »
![](https://blog.citatepedia.ro/wp-content/plugins/wp-postratings/images/loading.gif)
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cinema, Video, Ştiri
27 februarie 2012
Asteptată cu sufletul la gură de către întreg Hollywoodul, decernarea anuală a Premiilor Oscar, ajunsă la cea de-a 84-a ediţie, a avut loc duminică, 26 februarie 2012, la Highland Center din Los Angeles. Deşi productia galei a întâmpinat probleme în urmă cu câteva luni, când gazda Eddie Murphy s-a retras, urmându-l pe regizorul şi producătorul Brett Ratner, care a fost nevoit sa demisioneze în urma unor comentarii homofobe, Billy Crystal a fost la înălţime, găzduind evenimentul pentru a noua oară. Spectacolul a fost deschis în stilul consacrat, cu un montaj în care Billy Crystal sărea din peliculă în peliculă, vizate fiind nominalizările de la categoria “Cel mai bun film”.
![](https://www.imagozone.com/var/resizes/evenimente/Oscar/2012/Jean%20Dujardin3.jpg)
Continuare »
![](https://blog.citatepedia.ro/wp-content/plugins/wp-postratings/images/loading.gif)
Încarc...
Publicat de Ioana Ristulescu in Cinema, Ştiri
16 ianuarie 2012
Noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2012 a fost una albă pentru cinefilii pasionaţi din România care au ales să urmărească în direct a 69-a ediţie a decernării Premiilor Globul de Aur. Urmând o tradiţie de decenii, ceremonia s-a desfăşurat la Hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, fiind găzduită pentru al treilea an consecutiv de Ricky Gervais. Cu toate că anul trecut umorul înţepător al lui Gervais a dat naştere multor controverse prin atacurile sale deloc voalate la adresa elitei hollywoodiene, organizatorii nu s-au sfiit să-l invite pe comicul englez să găzduiască şi ceremonia din 2012. Deşi nu la fel de caustic ca în anul trecut, Gervais a reuşit din nou să ridice sprâncene, dar şi să stârnească râsul celor prezenţi la festivitate.
![](https://www.imagozone.com/var/resizes/evenimente/Golden%20Globe/2012/George%20Clooney10.jpg)
Continuare »
![](https://blog.citatepedia.ro/wp-content/plugins/wp-postratings/images/loading.gif)
Încarc...
Publicat de Alina Popa in Cinema, Seriale, Ştiri