16 august 2011

Visul celtului

Visul celtuluiRecent, Editura Humanitas a publicat „Visul celtului„, cel mai recent roman al lui Mario Vargas Llosa, devenit imediat bestseller în Spania. Acesta îmbină elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică; acţiunea începe în Congo în 1903 şi se termină într-o închisoare din Londra anului 1916, fiind o transpunere în ficţiune a celor mai tulburători ani din viaţa unui om de legendă: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic ajuns apoi fervent naţionalist irlandez, a cărui figură plurivalentă se stinge şi renaşte odată cu moartea sa.

Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunţat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congoul belgian şi în Amazonia sud-americană ne-au rămas două relatări memorabile care au zguduit societatea din vremea aceea. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, de data aceasta de natură intelectuală şi civică, însă aproape la fel de distructiv. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admira şi să militeze activ pentru cauza naţionalismului irlandez. Casement-omul a fost de asemenea un personaj complex: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror paternitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile ale vieţii sale a dat la iveală o serie de aventuri sexuale scabroase pentru care a ajuns să fie dispreţuit de mulţi dintre compatrioţii săi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii