19 iulie 2007

Despre Petrarca şi „Canţonierul”

PetrarcaFragmente din „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis (traducere de Nina Facon, Editura pentru Literatură Universală, 1965):

„Noua generaţie apărea în scenă. Studiul clasicilor, descoperirea capodoperelor noi, un mai mare rafinament în aspectele exterioare ale vieţii, sfârşitul luptelor politice prin triumful guelfilor, răspândirea mai mare a culturii sunt trăsăturile caracteristice ale acestei situaţii noi. Moravurile se cizelează, gustul devine mai corect, se naşte conştiinţa pur literară, cultul formei prin ea însăşi. Scriitorii nu se mai gândeau să-şi redea ideile în forma cea mai vie şi care le-ar fi venit cel mai repede la îndemână; ei căutau acum frumuseţea şi eleganţa formei. […] Atenţi mai mult la formă decât la conţinut, îi interesa prea puţin subiectul, cu condiţia ca stilul să redea eleganţa clasică. Astfel, apărură în Italia, cei dintâi purişti şi literaţi; în fruntea lor fură Francesco Petrarca şi Giovanni Boccaccio.”

„La Petrarca, acest caracter al generaţiei noi se manifestă cu energie. A făcut călătorii lungi şi obositoare pentru ca să descopere operele lui Varro, istoriile lui Pliniu, a doua decadă a lui Tit-Liviu; a găsit epistolele lui Cicero şi două dintre discursurile acestuia. Datorăm îndemnurilor şi generozităţii lui cea dintâi traducere a lui Homer şi a câtorva scrieri ale lui Platon. Descoperitor neobosit de codice, corecta, adnota, copia: l-a copiat pe Terenţiu în întregime. În această familiaritate intimă cu scriitorii cei mai mari ai antichităţii greco-latine, timpurile următoare ei, acelea care s-au numit apoi evul mediu, i-au apărut drept o lungă barbarie; pe Dante chiar l-a stimat destul de puţin; pe străini îi numea ‘barbari’; pe italieni, de ‘nobil sânge latin’; voia o restaurare a antichităţii, iar faptul că nu putea fi încă înfăptuită îl atribuia corupţiei moravurilor. Se numea Petracco şi deveni Petrarca; schimbă numele prietenilor săi spunându-le Socrate şi Lelius, iar ei, de asemenea, îi schimbară numele şi îl numiră Cicero. Îşi încheie viaţa scriind epistole lui Cicero, lui Seneca, lui Quintilian, lui Tit-Liviu, lui Horaţiu, lui Vergiliu şi lui Homer, alături de care trăia în spirit; şi, puţin înainte de a muri, lăsă o scrisoare către posteritate, căreia îi încredinţează amintirea lui.
Astfel apăreau zorii Reînnoirii. Italia întorcea spatele evului mediu şi după atâtea vicisitudini se regăsea pe sine, se afirma ca popor roman şi latin.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii