12 decembrie 2007

Ochiul şi pulberea

Ochiul şi pulbereaEditura Polirom îi invită pe iubitorii de carte joi, 13 decembrie, la ora 18:00, în Club A (Str. Blănari nr.14, sector 3, Bucureşti) la o întâlnire cu scriitorul Liviu Bîrsan, autorul volumului „Ochiul şi pulberea„, apărut în colecţia ”Ego. Proza”. Aceasta va avea loc în cadrul ”Poeticile cotidianului”, eveniment organizat de Răzvan Tupa, redactor-şef al revistei Cuvântul, şi va consta în prezentarea volumului, precum şi într-o discuţie despre autor şi debutul său editorial.

Cartea lui Liviu Bîrsan este un roman-farsă, cu sugestii cinematografice, ceea ce-i conferă un ritm alert, care ţine trează atenţia cititorului. Interesul acestuia va fi sporit şi de trimiterile la societatea politică actuală, de personajele de un pitoresc extrem, de la ”granguri” din Poliţie şi SRI, „masa electorală”, analişti politici, până la candidaţi la Preşedinţie sau chiar preşedintele în exerciţiu, toţi sub nume fictive, dar caricaturizând personaje uşor de recunoscut. Toate construiesc un roman inedit, plin de ironie, dar, înainte de orice, scris cu mult talent şi excelent controlat de un autor ce pare foarte stăpân pe mijloacele sale artistice încă de la debut.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii