Un creştin
Un creştin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spaţiale (care se opresc pe Lună). Nu e nici apăsat de trecut, nici îngrijorat de viitor, pentru că e creştin. Se supune voinţei divine, pentru ca ştie că în porunci îl descoperă pe Poruncitor. Evită răul, pentru că e conştient că orice deviaţie de la normalitate îl va înnebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru că are scutul rugăciunii şi al harului.
Un creştin investeşte în arca iubirii, chiar dacă ceilalţi îl ironizează, amintindu-i mereu că investiţia lui nu este profitabilă (după calculele lor greşite). Vede în oamenii nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, cum frumos scrie C. Olinici. Nu îşi caută lăudători, ci se smereşte total: e primul dintre păcătoşi. Nu o judecă pe vecina căzută în desfrânare, se consideră mai nevrednic decât ea. Nu îşi pierde niciodată nădejdea, nu are nevoie de imagine publică, nu îşi taie venele când i s-au tăiat veniturile.
Continuare »
4 voturi
Încarc...