26 septembrie 2018

România la Târgul de Carte de la Göteborg

România participă şi în acest an la Târgul de Carte de la Göteborg, în perioada 27-30 septembrie 2018. Ediţia din acest an are ca teme principale respectul și toleranța, care sunt reflectate în cadrul unor evenimente culturale, literare și vizuale. Temele adiacente ale celei de-a 34-a ediție a Târgului de Carte Bok&Bibliotek sunt literatura crime fiction, precum și imaginea și ilustrația ca forme de expresie narativă. La această ediție a târgului sunt invitați scriitori, editori, profesori, jurnaliști printre care se numără Rebecka Bülow, Ylva Gripfelt, Bogdan Hrib, Khashayar Naderehvandi, Victoria Pătrașcu, Mårten Sandén, Stelian Țurlea, Arina Stoenescu, Felix-Narcis Nicolau, Ingmar Söhrman. România a fost țară invitată a Târgului de Carte de la Göteborg în 2013.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 septembrie 2016

Premiul Marin Sorescu pe anul 2016 pentru Kristoffer Leandoer

Institutul Cultural Român de la Stockholm a decernat joi, 22 septembrie 2016, Premiul Marin Sorescu pe anul 2016. Ceremonia de decernare a avut loc la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg. Laureatul din acest an este scriitorul, traducătorul şi criticul literar suedez Kristoffer Leandoer.

Motivaţia juriului este după cum urmează: „Pentru activitatea sa neobosită de impulsionare a climatului literar suedez. El a făcut aceasta atât prin propriile sale volume, scrise în mai multe genuri literare – poezie, romane, cărţi pentru copii -, ca introductor al literaturii continentale vechi şi contemporane – mai ales a celei franceze şi engleze -, cât şi în culegeri de eseuri, volume de traducere şi articole în ziare şi reviste. Cunoştinţele sale profunde, stilul său remarcabil, entuziasmul neabătut şi empatia sa fac din Kristoffer Leandoer un cât se poate de potrivit laureat al Premiului Marin Sorescu, un premiu destinat scriitorilor care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 septembrie 2015

Premiul Marin Sorescu pe anul 2015 pentru Helena Eriksson

Pe 25 septembrie 2015, Institutul Cultural Român de la Stockholm a decernat Premiul Marin Sorescu pe anul 2015 în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg. Premiul a fost acordat scriitoarei și traducătoarei Helena Eriksson, pentru ”ampla sa activitate literară care, de-a lungul anilor, a stabilit legături cu arta, literatura şi istoria socială europeană modernă şi contemporană, definind astfel prezentul colectiv. Prin traducerile sale literare, multe din poezia franceză, prin intensa sa activitate ca poet şi recenta transformare a stilului său, concretizată în forma unei biografii despre Unica Zürn şi Hans Bellmer, Helena Eriksson este nu doar unul dintre cei mai importanţi poeţi suedezi, ci şi o voce revizalizatoare a climatului cultural din Suedia” (motivaţia juriului).

Helena Eriksson (Fotografie de Annika von Hausswolff)

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 14 august 2015

Blago Bung la Institutul Cultural Român de la Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm găzduiește pe 22 august 2015 un program de poezie și muzică susținut de trei cunoscuți scriitori și muzicieni suedezi, Inger Edelfeldt, Jonas Ellerström și Martti Soutkari. Titlul programului este inspirat de un tablou de Max Ernst, care este, totodată, și unul dintre titlurile melodiilor trupei Blago Bung. Programul de lecturi cuprinde și poezie românească, denumirea “Blago Bung” fiind inspirată de un poem dadaist.

Trupa Blago Bung a fost fondată în 1979, iar primele înregistrări audio au apărut în 1981, la legendarul label suedez Heartwork. Trupa a fost mai puțin activă în anii 90 și 2000, când membrii săi s-au dedicat carierei literare și au devenit cunoscuți ca poeți și eseiști. Blago Bung și-a reluat activitatea muzicală în 2008.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 septembrie 2014

Premiul Marin Sorescu pe anul 2014 pentru John Swedenmark

Institutul Cultural Român de la Stockholm decernează Premiul Marin Sorescu pe anul 2014 pe 25 septembrie, în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg. Laureatul premiului în acest an este John Swedenmark, eseist, critic literar și traducător, pentru „modul în care acesta îmbină, în tot ceea ce întreprinde, curiozitatea intelectuală cu erudiția și eleganța jucăușă. Prin traducerile neprețuite cu care îmbogățește literatura de decenii încoace, prin implicarea și cunoștințele sale ca eseist și critic literar, Swedenmark a deschis noi ferestre spre lume. Swedenmark ne oferă noi perspective asupra limbii, sufletului și lumii, precum și asupra conexiunilor intricate dintre acestea” (motivaţia juriului).

John Swedenmark

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 noiembrie 2013

Seară literară dedicată poeţilor Marin Sorescu şi Werner Aspenström la Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează miercuri, 27 noiembrie 2013, la sediul său, un program despre două personalități literare a căror operă a fost adesea comparată, Marin Sorescu și Werner Aspenström.

Evenimentul îi are ca invitați pe scriitorii suedezi Nina Burton și Kjell Espmark, în dialog cu editorul și scriitorul Jonas Ellerström. Buni cunoscători ai operei celor doi poeți, invitații vor discuta despre creațiile literare ale celor doi, despre similitudinile și particularitățile acestora. Seara literară va fi completată de lecturi de text din poemele lui Marin Sorescu și Werner Aspenström, în interpretarea actorului suedez Christian Fex.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii