13 septembrie 2017

UFO – prima premieră a stagiunii la TNB

După succesul multipremiatului spectacol „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Mark Haddon, tânărul regizor Bobi Pricop revine la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, la aceeași Sală Pictura, lansând în premieră națională piesa „UFO” a unuia dintre cei mai talentați și jucați dramaturgi tineri ruși, Ivan Vyrypaev, cu o traducere inspirată semnată Mașa Dinescu. Primele reprezentaţii au loc pe 15 şi 16 septembrie 2017, de la ora 20:00, iar premiera oficială este duminică 17 septembrie 2017, ora 20:00. Distribuția spectacolului (în ordinea apariției în scenă) îi reuneşte pe Ada Galeș, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Ion Caramitru.

Folosind proiecții simultane pe suprafețe diferite, medii virtuale 3D (construite de Paul Spike), live-video (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan) și muzica originală a lui Alexei Țurcan, spectacolul „UFO” spune poveștile unor oameni care au avut contact cu civilizații extraterestre. Mărturisirile acestor întâmplări sunt tratate cu limpezime, autenticitate și umor, îmbinând adevăruri virtuale cu revelații practice și devenind astfel spectacolul surprinzător al întâlnirii dintre tehnologie și emoție, dintre artă și programare digitală, dintre inovațiile care reconstruiesc teatrul și adevărurile care l-au definit dintotdeauna.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 ianuarie 2017

Crima din strada Lourcine

Regizorul Felix Alexa pregătește o nouă premieră la Teatrul Național I.L. Caragiale din București cu piesa „Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Marius Manole, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Mihai Calotă și Victor Țăpeanu. Primele reprezentații cu public au loc în zilele de 20, 21, 22 ianuarie 2017, la Sala Atelier, începând cu ora 20:00. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a TNB și online. Premiera oficială este programată la începutul lunii februarie.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 26 aprilie 2016

Autoportretul unei fete cuminţi

Institutul Cultural Român din Berlin reia seria de proiecții de film „New Romanian Films”, inițiată în anul 2014, care prezintă cele mai recente filme românești, inedite pentru publicul german. La proiecție sunt invitați regizorii români de film, care vor purta, după vizionare, un dialog cu publicul prezent. Astfel ICR Berlin creează o platformă de prezentare a celor mai recente filme românești într-un cinematograf de artă din capitala germană.

Deschiderea seriei are loc pe 28 aprilie 2016, de la ora 18:00, în cinematograful fsk din Berlin Kreuzberg, cu pelicula „Autoportretul unei fete cuminţi”, regizoare Ana Lungu, prezentă la proiecție, şi care îi are în distribuţie pe Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, Iris Spiridon, Andrei Enache, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, Dan Lungu, Magdalena Lungu şi Veronica Grunau.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 ianuarie 2016

Moartea la Deptford

Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe cei interesaţi joi, 14 ianuarie 2016, ora 19:00, la lansarea romanului „Moartea la Deptford„, o poveste despre viaţa tumultoasă a poetului şi dramaturgului elisabetan Christopher Marlowe, o bijuterie literară semnată de Anthony Burgess, faimosul autor al „Portocalei mecanice”. Vorbesc despre carte George Volceanov, traducătorul romanului, şi criticii literari Bedros Horasangian şi Cosmin Ciotloş, iar actorul István Téglás citeşte câteva fragmente. Gazda întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

invitatie 14ian2016

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 septembrie 2015

Între noi e totul bine

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera oficială a spectacolului „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska, în regia lui Radu Afrim, care are loc duminică, 27 septembrie 2015, de la ora 20:00, la Sala Pictura.

O piesă care a avut premiera mondială în 2009 şi care este montată acum pentru prima dată în România vă va purta dincolo de arii geografice, de marcaje şi delimitări temporale într-o răvăşitoare poveste despre generaţii sacrificate, despre pace şi război, existenţă şi non-existenţă, dar mai ales despre haosul pogorât peste lume după cel de-al doilea război mondial, în care fiinţa şi identitatea ei naţională prea puţin mai contează, mai ales dacă eşti născut într-o ţară greu încercată istoric. Un memento, dar şi un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună calitate, agrementată scenic prin momente de music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 martie 2015

Ochii doamnei mele

Editura Humanitas Fiction organizează miercuri, 25 martie 2015, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, lansarea romanului „Ochii doamnei mele. O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare” de Anthony Burgess, apărut de curând în colecţia „Raftul Denisei”. La eveniment participă criticul de film Irina Margareta Nistor, criticul literar Cosmin Ciotloş, traducătorul George Volceanov şi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Actorul István Téglás citeşte în premieră un fragment din carte.

invitatie

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii