Audiobook-ul „Spărtura din cer„, apărut la Humanitas Multimedia, conţine cinci eseuri de Horia-Roman Patapievici, în lectura autorului: „În preajma ştreangului” (20:30), „Condamnarea lui Isus” (08:16), „Întâlnirea de la Emaus” (08:03), „Etica indignării” (13:08), „Despre băşcălie” (08:21).
Horia-Roman Patapievici spune: „Prin ceea ce îi lipseşte, modernitatea oferă ceea ce o poate încă salva. Cu o condiţie însă: dacă vom avea inteligenţa să putem regăsi în neghiobia trufaşă a timpului pe care îl trăim – întreg, viu, bun şi frumos – creştinismul tuturor începuturilor. Să fim moderni: dar – nihil sine Deo!”
Horia-Roman Patapievici aparţine, prin cărţile lui, publicate toate după 1990, unui peisaj de ruptură traversat de cultura română, în care s-a afirmat, de la debut, sub cele mai nobile auspicii. A intrat ca o statuie vie într-o lume a statuilor smulse de pe soclu, ce se consuma în „judecăţi de apoi” cotidiene.
A scris cărţi menite să devină un vast câmp de tragere sau să aibă soarta Sfântului Sebastian, în bătaia săgeţilor, într-o lume de suspecte proclamări ale imaculării sau disidenţei şi de perpetuu abandonate rechizitorii.
Libertatea intrată ca un deus ex machina a paralizat multe mâini harnice la scris înainte de 1989. Am asistat la abandonarea culturii fără de putere pentru puterea fără de cultură. S-a creat un nou vad mocirlos sau un pământ al făgăduinţei, sterp în realitate.
Patapievici a apărut, în acest Babel al libertăţilor fără cultura libertăţii, ca un erou magic. Comparat cu Kierkegaard, adulat, adjudecat, sau abhorat, a avut forţa de a înainta împotriva curentului, administrându-şi talentul şi energiile, când ceilalţi şi le risipeau.
Editura Humanitas îi invită pe toţi cei interesaţi să participe marţi, 23 octombrie 2007, ora 18:00, la Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona nr. 13), unde va avea loc lansarea cărţii „Despre idei & blocaje” de Horia-Roman Patapievici.