Search Results

 10 martie 2020

„Tennyson – Conferință la Societatea Anglo-Română” de Nicolae Iorga

Doamnelor și domnilor, când Societatea anglo-română mi-a cerut să vorbesc despre un subiect oarecare, eu am urmat un vechiu obiceiu al mieu, anume acela de a vorbi numai despre lucruri trăite, trăite de acela care vorbește, fiindcă socot că este o foarte mare greșeală aceia de a se presinta de conferențiar lucruri pe care le-a cercetat anume pentru conferință, lucruri în care el s-a întrodus numai în momentul acela ; orice presintare a unui subiect pe linii care au fost hotărîte de altcineva este fără îndoială ceva artificial și rece. Pentru a vorbi de un subiect, trebuie să fi avut cineva o atingere îndelungată cu acest subiect, trebuie să fi lucrat asupra lui și trebuie ca subiectul să fi avut o influentă asupra aceluia care vorbește, pentru ca, la rândul lui, acela care vorbește să poată introduce alte elemente decât acelea care se presintă de obiceiu.

Mi s-a părut că secretarul acestei societăți, pe cât de alese, pe atât de restrânse în această seară, ar fi dorit să aleg altceva. M-am gândit însă că e bine să mă țin în domeniul literar, în care nu se poate aduce împotriva vorbitorului intenții pe care nu le-a avut, — noi trăim vremuri de acelea în care este bine a se păzi cineva de tot felul de intenții pe care nu le-a avut și pe care i le atribuie, într-un chip așa generos, alții. Așa încât era sigur că nu voiu vorbi de politica englesă, pentru că ar fi fost o ieșire din neutralitatea pe care o conservăm cum se cuvine, cu o răbdare care ni face cinste. Prin urmare subiect politic nu era să ating, iar subiectele economice, care sânt la modă, îmi sânt străine ; rămânea să aleg în domeniul literar ceva care să fi fost în foarte strânsă legătură cu lecturile mele. Așa încât a trebuit să mă cobor până în anii, atât de depărtați, ai tinerețelor mele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 februarie 2020

Sabin Popp și Theodora Cernat Popp. Un cuplu de artiști din anii ’20

Joi, 27 februarie 2020, de la ora 15:00, în Sălile Kretzulescu de la MNAR, publicul este inviat la lansarea albumului „Sabin Popp și Theodora Cernat Popp. Un cuplu de artiști din anii ’20”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 ianuarie 2020

Anees Bahji: Este marijuana dăunătoare pentru creier?

În 1970, marijuana a fost clasificată ca medicament de categoria I în SUA: cea mai strictă clasificare posibilă, ceea ce înseamnă că era complet ilegală și nu îi erau recunoscute beneficiile medicale. În zilele noastre, beneficiile terapeutice ale marijuanei sunt recunoscute pe scară largă, dar aceasta nu răspunde la întrebarea: este marijuana recreativă dăunătoare pentru creierul tău? Anees Bahji studiază această problemă.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 noiembrie 2019

„Sabin Popp și Theodora Cernat Popp” la Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României invită pasionații de artă în perioada 22 noiembrie 2019 – 29 martie 2020 la expoziția „Sabin Popp și Theodora Cernat Popp”, un cuplu de artiști din anii ‘20, care are loc în Sălile Kretzulescu. Expoziția, care conține lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția familiei, a fost realizată în colaborare cu doamna Adina Nanu, istoric de artă și nora celor doi artiști.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 noiembrie 2019

România-Gibraltar – „Rezervații naturale”

Romfilatelia introduce în circulație marți, 12 noiembrie 2019, emisiunea comună de mărci poștale România-Gibraltar – „Rezervații naturale”, disponibilă în magazinele Romfilatelia din țară și online, ilustrând pe timbre Parcul Național Retezat din România și Rezervația Naturală Upper Rock din Gibraltar. Rezervațiile naturale se regăsesc ca zone în care, sub protecția legii, fauna și flora se păstrează ca un tezaur al splendorilor naturii și al speciilor valoroase, fie că este vorba despre plante sau animale.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 octombrie 2019

50 Design UNArte: o istorie vizuală a școlii de la București (1969-2019)

Muzeul Național de Artă al României sărbătorește alături de Universitatea Națională de Arte București jumătate de secol de la înființarea primei secții de învățământ superior de design din România. Joi, 24 octombrie 2019, începând cu ora 19:00, are loc vernisajul expoziției „50 Design UNArte: o istorie vizuală a școlii de la București (1969-2019)”. Coordonatorul proiectului este Dinu Dumbrăvician, curatoare Mirela Duculescu și Cristina Sabău, iar design-ul expoziției este asigurat de Radu Manelici și Roland Kunst.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'recunoscut'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii