Emisiunea de mărci poștale „80 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria” este disponibilă începând de vineri, 20 iulie 2018, în magazinele Romfilatelia. Aceasta este completată de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre cu manșetă ilustrată, bloc special de 2 timbre diferite nedantelate și colița nedantelată. Emisiunea de mărci poștale este prezentată sâmbătă, 21 iulie 2018, ora 17:00 la Castelul Peleș din Sinaia, cu ocazia inaugurării expoziției „Maria a României. Portretul unei mari regine”, găzduită de Muzeul Național Peleș.
Mulți spun, probabil și crezând în vorbele lor, că dragostea, cea autentică (despre care toți aceștia afirmă că e necondițională!), nu-i decât sentiment pur, cu alte cuvinte, un fel de descărcare electrică (sau hormonală sau o întrepătrundere greu de deslușit între latura electrică și hormonală a trupului) pe care o simți atunci când îți place cu adevărat de cineva.
Dacă dragostea reală ar fi doar atât, un fulger (doar nu degeaba francezii au venit cu expresia coup de foudre!), înseamnă că numai ceea ce este ea de bună seamă, dincolo de sfera imediatității emoției pe care o exprimă, dar și pe care o… încarcă, nu este și nu poate, nicidecum, fi.
Căci asemenea dragoste este, din toate punctele de vedere, un simplu fulger. Practic, nu vezi nici când apare pe firmamentul ființei tale (ca să vorbesc pompos, à la Rică Venturiano), nici când dispare de pe el, dar nici măcar, nu ai tu, subiect direct al dragostei, cum să vezi sau, mai degrabă, cum să-i percepi, existența, atât de sumară va fi fost ea în această lume.
Semifinalistul echipei Smiley la „Vocea Romaniei” în sezonul 7, Amir, lansează piesa de debut, „What You Want”, un mix de influențe europene și orientale, perfectă pentru vara care tocmai a început. „What You Want” este o co-producție MediaPro Music și HaHaHa Production și este compusă de Amir Arafat, Lucian Nagy, Dorian Micu, Cristian Pascu, Sebastian Seredinschi, Șerban Cazan, Radu Alexandru, iar versurile de Dorian Micu, Cristian Pascu.
Diana Brescan, o prezență greu de trecut cu vederea, își face apariția în industria muzicală cu o colaborare deosebită și lansează primul single, „Hey, Cowboy”, featuring Dorian Popa.
A venit vacanţa! Dar nu vă faceţi griji, Citatepedia merge cu voi peste tot. Chiar şi în vacanţă.
Secţiunea Poezii a depăşit 35.000 de creaţii, scrise de mai mult de 3.000 de poeţi. Ne bucurăm că, prin audienţa extraordinară pe care o are Citatepedia, facem ca mai mulţi oameni să citească poezie.
În acest an Muzeul Colecțiilor de Artă împlinește patruzeci de ani de la inaugurarea sa ca secție a Muzeului Național de Artă al României. Cu această ocazie, Muzeul Colecțiilor de Artă propune publicului întâlniri lunare cu specialiștii săi, cu scopul de a evidenția câte o colecție și pentru a reliefa personalitatea colecționarilor care au contribuit la dezvoltarea vieții artistice și culturale a țării. Miercuri, 13 iunie 2018, ora 16:30 publicul este așteptat să descoperiți „Colecția Alexandra și Barbu Slătineanu” și să participați la prezentarea susținută de Gabriela Vasiliu.