21 decembrie 2020
Odată cu Acordul de la Paris din 2015, 197 de țări s-au angajat să stabilească obiective ale emisiilor ce vor limita creșterea temperaturii globale cu 1,5 °C prin limitarea emisiilor gazelor cu efect de seră la net zero – adică să absoarbă aceeași de cantitate de carbon pe care o emit – până în anul 2050. Până acum doar două țări (Gambia și Maroc) și-au atins obiectivele, în timp ce marii poluatori eșuează sau își ignoră în totalitate obiectivele. Cum putem să responsabilizăm aceste țări? Intră pe Climate Action Tracker.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, Video
7 decembrie 2020
În prezent omenirea produce mai multe de 1.400 tone de carbon în fiecare minut. Pentru a combate schimbările climatice trebuie să reducem emisiile cauzate de combustibilii fosili și să reducem excesul de CO2, pentru a restabili echilibrul gazelor cu efect de seră. Ca toate plantele, copacii consumă carbon atmosferic prin fotosinteză. Deci cum pot ajuta copacii în această luptă? Jean-François Bastin cercetează eforturile de a restabili ecosistemele epuizate.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
29 octombrie 2020
Într-un studiu din anii ’90, participanții își aminteau că se pierduseră într-un centru comercial pe când erau copii. Unii chiar au povestit aceste amintiri în detaliu, doar că exista o singură problemă: niciunul dintre acești oameni nu se pierduseră în mall. Au creat aceste false amintiri după ce psihologii le-au spus că acest lucru se întâmplase, iar părinții au confirmat asta. Așadar, ce se întâmplă? Daniel L. Schacter investighează tendința memoriei noastre de a comite erori.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
21 octombrie 2020
Era o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.
Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.
Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
19 octombrie 2020
Când am urcat scările strâmte de lemn ale ministerului de industrie, îngrămădit în localul camerei de comerț din Iași, mi-a fulgerat prin gând interiorul somptuos al palatului Vernescu, cu scările lui monumentale de marmoră scumpă și rară, cu bronzăriile lui grele, cu luxul din toate, în care se răsfață acelaș minister acolo… Și cele două Românii mi-au răsărit alături, cu deosebirea lor enormă, sub legile oarbe ale destinului!
Ajuns la ușa anticamerei secretarului general, am dat de un pâlc de lume îngrămădită, așteptându-și rândul cine știe de câtă vreme, și, cum din fire sunt foarte respectuos pentru drepturile altora, mi-am zis: „Este peste putință să pătrund înaintea celorlalți, iar ca să aștept, nervii mei nu mi-ar da răgaz, așa că mai bine ar fi sa renunț și să plec”.
Dar în acel moment îmi năluci pe dinaintea ochilor figura severă a prietenului meu care, demobilizat în ajun, plecase la București, în trenul special al primului ministru și al ministrului de externe, după ce mi-a șoptit următoarele:
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
16 octombrie 2020
M-am gândit adesea, nu cu puțină nedumerire, la soarta ciudată a lui Conrad Purces dintr-o țară lipsită de atingere cu marea ajunse tocmai să fie un povestaș al mării, și într-o limbă ce nu-i aparținea, ce o vorbise până la moarte cu un vădit accent străin. Încă la vârsta de nouă ani, uitându-se odată la harta Africii, puse degetul pe un cuprins atunci nedescoperit și zise: „Când voi fi mare, acolo mă duc!”
Uitase, firește, de aceasta: dar, peste un sfert de veac, în drumu-i spre Congo se va fi mirat și el de realizarea unei atari presimțiri, precum s-a mirat neîndoios și de imboldul timpuriu ce-l duse, împotriva tuturor stăruințelor, departe de căminul strămoșesc, pe întinsul mărilor. Nu împlinise nici șaptesprezece ani, când sosi în Marsilia, unde, îmbarcându-se pe un vas cu numele parcă nadins născocit de „Tremolino” și colindând Mediterana. Legănându-și întâile avânturi ale tinereții în largul zărilor mișcătoare, în dulcea lumină, în farmecul nestinselor tradiții clasice. natural era să n-o uite nicicând și s-o proslăvească în pagini numeroase, mai ales din cartea sa „The Mirror of the Sea”:
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
