Când ești în căutarea unui job, e posibil să nu te simți suficient de pregătit sau calificat pentru a-l obține. Dar ești cu siguranță. De aici poți învăța cum să-ți transformi îndoielile și nesiguranțele în puncte forte, conform fondatoarei și CEO-ului organizației Braven, Aimée Eubanks Davis.
Era o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.
Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.
Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.
Un tatuaj misterios pe braț a fost cel care a condus-o pe Sara Jones, un copil adoptat de părinți albi, către originile sale sud-coreene. Căutarea familiei sale biologice a învățat-o că poveștile despre adopția trans-rasială prezintă, adesea, noua viață în străinătate, ca pe o lovitură norocoasă care cere recunoștință nesfârșită, ascunzând o realitate mult mai complexă. Prin experiența ei despre pierdere și descoperire, Jones oferă recomandări părinților adoptivi pentru a putea proteja poveștile culturale și personale unice ale copiilor lor.
Un soț și o soție erau disperați. Femeia a dat naștere celui de-al treisprezecelea copil, iar familia rămânea fără mâncare și bani. Rătăcind prin pădure, tatăl a întâlnit o siluetă descărnată cu ochii supți și o față sfrijită: era însăși Moartea, care a venit să se ofere pentru a fi nașa copilului. Iseult Gillespie ne spune povestea Morții și a doctorului.
A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte.
Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine.
De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei.
În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit.