Motto: „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” (Umberto Eco)

Umberto Eco (5 ianuarie 1932 – 19 februarie 2016) a fost scriitor italian, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanele sale „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, traduse și în limba română. A fost președinte al Școlii Superioare de Studii Umaniste la Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.

Poemele puse în discuție au fost publicate prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublishers, București, 2019, apoi republicate în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. În cursul anilor 2018, 2019 și 2020 au apărut în diferite reviste de literatură on-line, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, ARMONII CULTURALE etc.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Critică literară, Interviuri, Poezii
Comenteaza! »

Doamnelor și domnilor, când Societatea anglo-română mi-a cerut să vorbesc despre un subiect oarecare, eu am urmat un vechiu obiceiu al mieu, anume acela de a vorbi numai despre lucruri trăite, trăite de acela care vorbește, fiindcă socot că este o foarte mare greșeală aceia de a se presinta de conferențiar lucruri pe care le-a cercetat anume pentru conferință, lucruri în care el s-a întrodus numai în momentul acela ; orice presintare a unui subiect pe linii care au fost hotărîte de altcineva este fără îndoială ceva artificial și rece. Pentru a vorbi de un subiect, trebuie să fi avut cineva o atingere îndelungată cu acest subiect, trebuie să fi lucrat asupra lui și trebuie ca subiectul să fi avut o influentă asupra aceluia care vorbește, pentru ca, la rândul lui, acela care vorbește să poată introduce alte elemente decât acelea care se presintă de obiceiu.

Mi s-a părut că secretarul acestei societăți, pe cât de alese, pe atât de restrânse în această seară, ar fi dorit să aleg altceva. M-am gândit însă că e bine să mă țin în domeniul literar, în care nu se poate aduce împotriva vorbitorului intenții pe care nu le-a avut, — noi trăim vremuri de acelea în care este bine a se păzi cineva de tot felul de intenții pe care nu le-a avut și pe care i le atribuie, într-un chip așa generos, alții. Așa încât era sigur că nu voiu vorbi de politica englesă, pentru că ar fi fost o ieșire din neutralitatea pe care o conservăm cum se cuvine, cu o răbdare care ni face cinste. Prin urmare subiect politic nu era să ating, iar subiectele economice, care sânt la modă, îmi sânt străine ; rămânea să aleg în domeniul literar ceva care să fi fost în foarte strânsă legătură cu lecturile mele. Așa încât a trebuit să mă cobor până în anii, atât de depărtați, ai tinerețelor mele.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Emile Gebhart, de la Academia Franceză, fost profesor la Sorbona, scria în ziarul L’Opinion, din 28 martie 1908, următoarele:

„Un fait demeurera, pour les Francais, jusqu’a la fin des temps, incontestable, je dirais meme parole d’Evangile, s’il ne s’agissait d’Ernest Renan et de l’un des gestes les plus significatifs de sa legende. Tant que la memoire des hommes retiendra le nom et la souvenir du grand virtuose, il sera clairement etabli, par son propre temoignage consigne a la Revue des Deux Mondes, qu’en mettant le pied sur l’Acropole d’Athenes, l’ancien sulpicien fut pris comme d’eblouissement, recut un choc analogue a celui qui fit tomber Saint-Paul sur le chemin de Damas et prononca, en l’honneur d’Athena (on l’appelait alors Athene), cette priere, ou cette litanie, glorification de la Raison pure, de la Sagesse et de la Beaute… Toutes les occasions sont bonnes pour rendre aux candides auditeurs ou lectures la Priere sur l’Acropole. On la lut en musique a la statue meme de Renan, a Treguier. L’autre jour, a propos du grand Italien Carducci, mon confrere M. Richepin la rappela aux personnes qui n’y pensaient point. On oublie trop le demi-aveu de Renan, le papier (jauni, si je ne me trompe), retrouve longtemps apres et portant la Priere redigee, toute palpitante encore, au retour a l’Hotel d’Angleterre, rue d’Eole (detail ignore de ces messieurs). On ne reflechit pas assez a la figure meme de cet acte de foi paienne et rationaliste, oeuvre laborieuse d’erudition, plus semblable a la docte compilation d’une Encyclopedie allemande qu’a un elan spontane et naif de mysticisme. Je vois encore, en notre bibliotheque de l’Ecole Francaise d’Athenes ou Renan venait travailler a son gre, les monuments de philologie germanique d’ou il etait si facile de tirer le tresor d’attributs theologiques ou metaphysiques ou esthetiques d’Athena…”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Gayk este singurul civil care poartă pe umărul drept un susținător de armă. El are gâtul totdeauna supt și moralul foarte ridicat. Nu poate fi ostil multă vreme cuiva, dar din privirea-i piezișe, din direcțiunea ce ia uneori nasul său ascuțit, precum și din împrejurarea că este aproape în permanență ciupit de vărsat și cu unghiile netăiate, îți face impresia că este în tot momentul gata să sară pe tine pentru a te ciuguli.

Ascuțit bine la ambele capete și încovoiat ca un arc, Gayk stă totdeauna puțin aplecat înainte, astfel că poate ușor domina împrejurimile. Ține să fie bine pregătit pentru orice eventualitate, și de aceea doarme numai în frac și mănuși albe, păstrând ascunse sub pernă o notă diplomatică, o cantitate respectabilă de pesmeți și… o mitralieră.

În timpul zilei, Gayk nu poate suferi altă îmbrăcăminte decât o perdeluță cu brizbrizuri, una în față și alta în spate, și cari se pot foarte ușor da în lături de oricine cu permisiunea sa.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Pe 23 octombrie 2018 s-a lansat „mânz mic” – o platformă digitală dedicată culturii, diversității formelor de artă și artiștilor, clasici și contemporani, naționali și internaționali, precum și specialiștilor din diferite domenii culturale, industrii creative și artistice. Menirea principală a proiectului este de a promova în rândul publicului său atât artiștii tineri, debutanți, și formele de artă pe care le abordează, cât și arta clasică care este, de multe ori, fie uitată, fie mai greu de digerat sau de înțeles.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »