Search Results

 9 august 2018

Despre nimicul lumii

Unii spun că nu se tem decât de ce generic se numește divinitate.

Cu alte cuvinte, de ce aceștia se tem e de fapt un prea plin ființial, un exces ontic, lor le este frică de Prezența în sine, oricare ar fi ea și orice ar însemna cu adevărat, iar, dacă facem o reductio ad absurdum a ceea ce le creează atâtea spaime, încât se simt nevoiți să adopte, cât de cât, un cod moral, vom trage doar o singură concluzie: se simt înspăimântați și, ca atare, controlați, de Ceva, de chintesența lui Ceva, de ipostazierea ideală, în înțeles platonician, a lui Ceva, la care participă, prin methexis, oricare alt ceva personal al individului.

Eu, în schimb, nu mă tem de niciun ceva, nici de vreun ceva al meu propriu, nici de cine știe ce paradigmă supremă a sa, din care acest ceva potențial al meu se va fi trăgând.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 iunie 2018

Români celebri (I)

În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Români celebri (I)”, prin care onorează activitatea unor personalități de marcă ale națiunii, și este disponibilă începând de vineri, 15 iunie 2018, în magazinele Romfilatelia. Pe cele nouă timbre ale emisiunii sunt ilustrate portretele Sofiei Ionescu-Ogrezeanu (1 leu), al lui Dimitrie Gusti (1,20 lei), Ion Cantacuzino (1,50 lei), Nichita Stănescu (1,70 lei), Aurel Vlaicu (2 lei), Lucian Blaga (3 lei), Traian Vuia (7 lei), Spiru Haret (8,50 lei) și Henri Coandă (28,50 lei).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 aprilie 2018

Viitorul durează îndelung


Sâmbătă 14 aprilie 2018, la ora 19:30, la Teatrul Odeon (Sala Studio), Institutul Francez din Bucureşti şi Delegaţia generală Valonia-Bruxelles invită publicul român la un spectacol inedit, „Viitorul durează îndelung” („L’Avenir dure longtemps”), o adaptare realizată de regizorul belgian Michel Bernard după volumul autobiografic omonim al filozofului Louis Althusser, în interpretarea lui Angelo Bison.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 martie 2018

Pân’ la Rai

După o vreme de liniște, The Ark își redeschide porțile. Vineri, 16 martie 2018, Adrian Naidin Quartet susține concertul „Pân la rai”, un experiment acustic inedit, găzduit de The Ark – Depozit de viitor, un spațiu care îmbină tradiția în muzică, design și gastronomie. Accesul se face începând cu ora 19:30.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 20 iunie 2017

Titu Maiorescu, 100 de ani de la moarte

Se împlinesc 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Titu Maiorescu, una dintre personalitățile emblematice ale vieţii culturale şi politice româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Prin emisiunea de mărci poştale sub titlul „Titu Maiorescu, 100 de ani de la moarte”, Romfilatelia își propune să readucă în atenție personalitatea ilustrului om de cultură român. Această emisiune este disponibilă de miercuri, 21 iunie 2017, în magazinele Romfilatelia.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 24 ianuarie 2017

Soarta unirii Principatelor Române s-a decis la Ţigăneşti, lângă Tecuci

Popoarele, care nu-şi preţuiesc valorile, nu-şi pot păstra nici teritoriile.Vasile Ghica

Ioana d’Arc a României

Bunul Dumnezeu trimite, în vremuri de cumpănă, semne milostive tuturor naţiilor prin nişte fiinţe înzestrate cu mult har şi cu o incomensurabilă dragoste faţă de semeni. Dar asupra acestora se năpustesc, de regulă, sumedenie de minţi înguste şi smintite dornice să zădărnicească împlinirea celor mai raţionale şi mai nobile năzuinţe ale condiţiei umane.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'citate filosofie'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii