Fragmente din volumul „Caracterele sau moravurile acestui veac” (traducere de Aurel Tita, Colecţia Biblioteca pentru Toţi, Editura pentru Literatură, 1968):

„Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut; de la el am luat materia acestei lucrări; după ce am aşternut-o pe hârtie cu toată grija pentru adevăr de care sunt în stare şi pe care o merită din partea mea, este drept să i-o restitui. Poate să-şi privească pe îndelete portretul pe care i l-am făcut după natură, şi dacă recunoaşte în el unele dintre cusururile pe care le-am zugrăvit, să se dezbare de ele. E singurul ţel pe care trebuie să ni-l propunem când ne apucăm de scris, alături de succes, către care se cade să năzuim mai puţin; dar cum oamenii nu se scârbesc deloc de viciu, nici noi nu trebuie să pregetăm cu dojenirea; poate c-ar fi şi mai răi decât sunt dacă s-ar trezi fără îndrumători sau fără critici; de aceea se rostesc predici şi se scriu cărţi. Oratorul şi scriitorul nu şi-ar putea birui dorinţa pe care o nutresc de a fi admiraţi; dar ar trebui să le fie ruşine faţă de propriul lor cuget dacă n-ar năzui prin cuvântările lor sau prin scrierile lor decât laude, lăsând la o parte faptul că aprobarea cea mai sigură şi cea mai puţin îndoielnică stă în schimbarea moravurilor şi în îndreptarea celor care-i citesc sau care-i ascultă. Nu se cade să vorbim, nu se cade să scriem decât ca să dăm oamenilor o învăţătură; iar dacă se întâmplă să le şi plăcem, nu trebuie totuşi să ne căim de aşa ceva dacă farmecul graiului slujeşte să strecoare pe nesimţite şi să semene în suflete adevărurile care trebuie să le aducă oamenilor o învăţătură.”

7 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »