Au venit gâștele?

Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr, pe tovarășul meu și pe mine, fiindcă amândoi aveam pasiunea vânatului de baltă.

În fiecare an la începutul primăverii o viață nouă și zgomotoasă se abate prin stuhurile bălților mari dinspre Ungheni. Un norod nenumărat de gâște sălbatice și gâlițe, sosite în lungi stoluri migratoare din ținuturi necunoscute, rațe și rățuște de douăsprezece soiuri, lișițe, bâtlani și pescăruși cu aripi elegant arcuite, nagâți, grauri, ciori băltărețe și alte zburătoare misterioase care n-au nume pun stăpânire odată cu dezghețul pe toată revărsarea apelor și împărăția trestiilor dintre zăvoaiele Prutului și matca cea înșelătoare a Jijiei, care curge pe-aici domol ca un curent submarin printre maluri nevăzute.

Sus, pe culmea dealului din față, castelul prințului Sturza, alb și ireal ca palatul lui Papură-vodă, pare un miraj proiectat în văzduh de lumina apelor. De la poalele lui, se desfășoară, cu oglinzi neclintite de oțel întunecat și ostroave lungi de drinduri înverzite proaspăt în lucirea primăverii. Stoluri de rățuște dau necontenit ocoluri pe deasupra, încurcând în belțuri și ochiuri capricioase un fir nevăzut, pe care la urmă îl înnoadă brusc într-un pâlc de trestii înalte. Și balta toată gârâie, și miaună, și cântă-n soare cu glasuri multiple și stranii, de-ți pare că ai descins aievea pe altă planetă mai tânără sau, cu milioane de ani în urmă, în luminoasa eră a primăverii pe pământ.

Nicăieri patima vânătorească nu-ți oferă o emoție mai aleasă. Și nicăieri focul de pușcă nu-ți poate dărui surprize mai variate.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele Naţionalului bucureştean două dintre cele mai recente producţii, spectacolele „Dosarele Siberiei”, regia Petru Hadârcă (22 ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Mare), şi „Cine l-a trezit pe Yorick”, regia Alexandru Vasilache (21 ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Studio).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Ești într-un avion când deodată simți o zdruncinătură. Afară nu pare să se întâmple nimic, însă avionul continuă să te zdruncine pe tine și pe restul pasagerilor în timp ce trece prin turbulențe atmosferice. Ce sunt de fapt turbulențele și de ce au loc? Tomás Chor investighează unul dintre misterele fizicii: fenomenul complex al turbulențelor. Lecție de Tomás Chor, regia de Biljana Labovic.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
Comenteaza! »

Editura Humanitas Fiction așteaptă publicul miercuri, 6 februarie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanului „Nimicul” de Hanif Kureishi, în traducerea lui Cristian Ionescu, publicat în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu. Ana Barton, scriitoare, Cristina Foarfă, jurnalistă, editor coordonator Bookaholic.ro, și Simona Preda, critic literar prezintă cartea. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-șef al Editurii Humanitas Fiction.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Unii spun că nu se tem decât de ce generic se numește divinitate.

Cu alte cuvinte, de ce aceștia se tem e de fapt un prea plin ființial, un exces ontic, lor le este frică de Prezența în sine, oricare ar fi ea și orice ar însemna cu adevărat, iar, dacă facem o reductio ad absurdum a ceea ce le creează atâtea spaime, încât se simt nevoiți să adopte, cât de cât, un cod moral, vom trage doar o singură concluzie: se simt înspăimântați și, ca atare, controlați, de Ceva, de chintesența lui Ceva, de ipostazierea ideală, în înțeles platonician, a lui Ceva, la care participă, prin methexis, oricare alt ceva personal al individului.

Eu, în schimb, nu mă tem de niciun ceva, nici de vreun ceva al meu propriu, nici de cine știe ce paradigmă supremă a sa, din care acest ceva potențial al meu se va fi trăgând.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Patrick Călinescu in Eseuri
Comenteaza! »

Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal.

Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »