În acea zi, după şcoală, Emma Hartland s-a întors acasă târziu, transpirată, profund tulburată, cu picioarele umflate. Nici ea nu ştia din ce cauză tremură, de excitată ce era sau din cauza frigului ce îi intrase în oase.

Trântind uşa de la intrare, a strigat spre sufragerie că nu îi este foame, că a fost cu prietenele la un spectacol organizat de şcoală şi merge direct în camera ei să înveţe şi să se culce.
– Dar, a strigat mama ei, trăgând uşa rabatabilă şi privind spre scări, vino măcar să-ţi iei desertul!

Era ora mesei de seară şi toţi ai casei se întorseseră din oraş. Mâncau, beau şi sporovăiau indiferenţi. Nu era niciun necaz atunci când, din diverse motive, lipsea câte unul de la cină.
– Nu-mi trebuie niciun desert, a aruncat Emma peste umăr, urcând ultimele trepte şi luând-o la stânga, pe culoar, spre camera ei.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Victor Martin in Povestiri, Science fiction
Comenteaza! »

Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Cel mai simpatic dintre autorii instructivi, poetul zâmbitor al bibliofililor, bibliotecarilor, filologilor și altor eroi inofensivi a împlinit în aprilie trecut șaptezeci de ani, și istoricii literari l-au și luat serios în lucru. Și cu o serioasă antipatie. Fiindcă despre Anatole France, ca și despre Socrate, pot zice stâlpii țării sale că nu recunoaște zeii la care se închină statul, și introduce alți zei străini, că lucruri drepte le face nedrepte și corupe tineretul. Mai cu seamă unii profesori de la Universitatea din Paris au mare grijă ca nu cumva junii școlari să-și strice sufletul lor gingaș și neprihănita lor fantezie urmând vorbelor acestui primejdios profet.

Cu vreo zece ani în urmă, întâlneam încă studenți francezi care spuneau pe dinafară bucăți întregi din France; acum el are, se zice, mulți admiratori în America de Sud, dar acasă la dânsul este pus, după o formulă cunoscută, printre acei care au făcut cel mai mare rău patriei franceze. Și aceasta e tot o exagerare, ar putea zice Daudet aici, cum zice la sfârșitul epopeii sale tarasconeze! Toate aceste nu ne privesc poate prea mult pe cititorii mei și pe mine. Am vorbit de ele numai pentru cazul când cuiva i-ar cădea în mână scrierile acelor profesori, pentru ca să aibă în vedere substratul sentimental ce se ascunde, sub impunătorul material erudit, în lucrările acelea.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuși să plătească și chiria, ajutat fiind de cele două bătrâne rațe ale sale, și care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie și ele primite, cel puțin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un așa de dulce și îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie.

Sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase însă înapoi la țărm, unde, cu o mișcare distrată și nervoasă și în mijlocul poporului iubit, își cusu două tampoane de sugătoare pe căptușala mucegăită a smokingului său, și imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furișă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecând la religiunea mozaică.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Publicul este invitat la Librăria Humanitas de la Cișmigiu sâmbătă, 8 decembrie 2018, ora 17:00, la lansarea volumului „Însemnările unui pictor refugiat. La Iași, în timpul războiului, 1916–1917” de Costin Petrescu, cu studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu, recent apărut în colecția Memorii/Jurnale a Editurii Humanitas. La eveniment vorbesc Virginia Barbu, istoric și critic de artă, îngrijitoarea ediției, Adrian-Silvan Ionescu, istoric și critic de artă, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” și Daniel Cain, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Biologul evoluționist Paul Ewald ne poartă într-o călătorie imaginară în interiorul canalelor ca să discutăm despre microbi. De ce sunt unii mai nocivi decât altii? Cum îi putem face pe cei dăunatori inofensivi? Căutând răspunsuri, el examinează un caz dezgustător și fascinat, diareea.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
Comenteaza! »