Încărcată de emoție, dar și de umor, „Nu sunt eu” îi dă ocazia actriței Maia Morgenstern să împărtășească cititorilor, așa cum o face de pe scenă în cazul spectatorilor, părți din viața ei de actriță, de femeie și de persoană publică.
Continuare »
fără voturi
Încarc...
Într-o cameră de joacă, deasupra mulțimii de jucării împrăștiate peste tot, stătea, pe un dulap înalt, o pușculiță. Era făcută din lut, în formă de purceluș, și fusese cumpărată de la un olar. Pe spatele purcelușului se zărea o gaură îngustă, ce fusese lărgită cu cuțitul, astfel încât marile monede de o coroana și bănuții să fie strecurați mai ușor înăuntru. În burta porcului de lut se adunaseră chiar două astfel de monede și o mulțime de mărunțiș. Pușculița era atât de plină încât nu mai putea zornăi atunci când o scuturai, ceea ce reprezenta cu adevărat un nivel de perfecțiune ce putea fi atins numai de o pușculița în formă de purceluș. Ea stătea pe dulap, la o înălțime impunătoare, privind în jos către restul camerei. Știa că avea îndeajuns de mulți bani în ea pentru a cumpără toate celelalte jucării, iar acest fapt o făcea să aibă o foarte bună impresie despre ea. Jucăriile gândeau la fel, dar nu dădeau glas acestui lucru, pentru că aveau atâtea altele despre care să vorbească. O păpușă mare, încă frumoasă, deși cam veche, al cărei gât rupt fusese reparat cu acul și ață, stătea într-unul din sertarele întredeschise. Ea i-a chemat pe ceilalți, „Hai să ne jucăm de-a oamenii, este un joc nemaipomenit!”
Imediat a pornit o mare zarvă. Până și gravurile, ce erau atârnate pe perete, s-au răsucit din pricina emoției, și au arătat celorlalți că pe partea lor din spate nu era nimic, deși nu aveau nici cea mai mică intenție să se facă astfel văzute sau să participe la joc. Era noapte târziu, însă luna strălucea prin ferestre, așa că aveau lumină pe gratis. Înainte ca jocul să înceapă, au fost invitate să ia parte toate jucăriile, chiar și vagonul de tren al copiilor, ce făcea totuși parte dintr-o tagmă mai umilă a lucrurilor de joacă. „Fiecare dintre noi are o proprie valoare,” a zis vagonul, „nu putem fi cu toții nobili, și cineva trebuie să facă și munca de jos.”
Continuare »
fără voturiÎncarc...Mama stătea lângă micuțul ei copil; era foarte tristaă pentru că se temea că acesta ar putea muri. Copilașul era foarte palid, ochișorii lui erau închiși și, uneori, scotea câte o răsuflare grea, adâncă, aproape ca un oftat, iar mama se uita la el cuprinsă de o tristețe și mai mare.
Cineva a bătut la ușă, și un sărman bătrân a pășit înăuntru. Era îmbrăcat într-un strai ce aducea cu o cergă pentru cai și avea cu adevărat nevoie de un astfel de vestmânt ca să îi țină de cald pentru că era o iarnă foarte rece; întreg ținutul era acoperit de zăpadă și gheață, iar vântul era atât de ascuțit că ar fi putut tăia fețele oamenilor ieșiți pe afară. Micuțul s-a trezit pentru un moment, iar mama, văzând că bătrânul tremură de frig, s-a ridicat și a pus o mică cană de bere pe sobă pentru a se încălzi. Bătrânul s-a așezat pe fotoliul balansoar, iar mama și-a tras un scaun aproape de el, s-a uitat iarași la copilul ei bolnav, ce continua să respire greu, și l-a prins de mâna lui micuță. „Crezi că va rămâne la mine, nu-i așa?” a zis ea. „Desigur că Preaîndurătorul Dumnezeu nu îl va lua de lângă mine.”
Continuare »
fără voturiÎncarc...Facem o călătorie prin propria minte și încercăm să aflăm unde ne zboară gandul, căci Liviu Teodorescu pune pe note muzicale o poezie sensibilă, „Unde îți zboară gândul?”, cu versuri care reflectă momentele în care gândul zboară la persoana iubită, când ești nostalgic pentru că există, astfel, o conexiune.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
În vremurile dureroase prin care trecem, poeții au dreptul să facă politică? Sau se cuvine să rămână în rolul lor, deocamdată pasiv, de cântăreți ai acestei dureri?
Răspunsul nostru categoric este că ei au dreptul să facă orce, ca unii ce sunt oameni liberi, cu obligațiuni egale cu ale celorlalți cetățeni. Dacă este ceva în lume liber și inviolabil, acest ceva se refugiază în gândire, de la care decurge convingerea și, prin urmare, dreptul de a lucra într-un sens sau în altul.
Dar întrebarea se pune altfel: este în interesul patriei ca un mare poet, chiar dacă are și calități de om de stat, să cânte nefericirile țării sale, sau să lucreze, politicește, la salvarea ei?
Continuare »
fără voturiÎncarc...Luni, 15 aprilie 2019, la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu literatura română de azi iese din nou în fața publicului, printr-o întâlnire cu doi autori publicați în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas. Se discută despre romanul lui Cornel Bălan, „Liftul„, publicat recent în colecție, iar Sebastian Sifft dezvăluie într-o lectură în avanpremieră un nou fragment din romanul în lucru, „Copia Carbon”. Discuția cu cei doi scriitori este moderată de criticul literar Alina Purcaru și de scriitoarea Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
