Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa… La început, când a luat ființă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală…

După aceea Fuchs se duse direct la Conservator… Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano… Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă – cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă…

Mai târziu, la pubertate – zice-se – îi mai crescu lui Fuchs și un fel de organe genitale cari erau numai o tânără și exuberantă frunză de viță, căci era din firea lui afară din cale de rușinos și nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Pe cărarea de sub coastă, Loveț pădurarul urca încet, cu torba goală și cu pușca la spinare.

Un cuc nerod cânta aproape, între frasinii de pe culme; altul îi răspundea din vale. Și era pădurea de curând înverzită, și frunza fragedă râdea la soare, și tot codrul întinerit răsuna de cântece.

Sub fagul cel mare de la mijlocul coastei, Loveț se opri, răzimat în pușcă. Toate dealurile dimprejur își răsfirau în lumină, ca niște arici, spinările țepoase. Granguri zglobii fluierau din vârful arinilor, gaițe se strigau peste poiene și, de pe un deal pe altul, mierlele se îngânau cu melodioase glasuri. Și toată răsfățarea verde a pădurilor strălucea ca un rai, în dimineața de primăvară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stâlpi albi îi sprijineau bătrâna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcâm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămâneau calde până târziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cântare. Sfios prindea unul să cânte ca încercând un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea până la ziuă.

Stelele, una câte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari până la cele mici, și-apoi în târziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului.

Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plâns tăcut. Fântâna cânta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ca niște frați gemeni, nuferii pali stăteau neclintiți, ca și cum o făclie trecută pe fața unei oglinzi ar fi lăsat să-i cadă pe urmă picuri de ceară.

Și noi, frații amândoi, crescuți în farmecul poveștilor și lăsați în voia lor, când toți dormeau, ne furișam din casă și, strângându-ne unul lângă altul, ne așezam pe lespezi și așteptam încrezători ca lumea fantastică a celor ce au ființă în povești să se trezească și întrupeze.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrân de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.

Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborât și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.

Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sânge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lângă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pâlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) „Ștefan Tropcea”, organizează în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016 ediția a XXIX-a a Festivalului Concurs Internațional „Întâlnirea Epigramiștilor”. Manifestarea are loc la sediul instituției, şi anume, Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă” din Brăila.

Temele sunt „Politeţe” şi „Cine râde la urnă…”. Epigramiștii din țară și de peste hotare care vor să participe la concurs vor trimite câte două epigrame la fiecare temă, într-un singur exemplar, cu motto.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Epigrame, Umor, Ştiri
Comenteaza! »

Sergiu Cioiu interpretează o poezie de Ştefan Radof, din volumul de versuri „Balade, Doamnelor, balade”, apărut la Cartea Românească în 2008

3 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Poezii, Video
Comenteaza! »