Editura Humanitas invită publicul joi, 28 iunie 2018, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea jurnalului, absolut inedit, al doctorului Raul Dona, scris între ianuarie 1917 şi noiembrie 1918 și publicat acum, la aproape 100 de ani de la primele însemnări, cu titlul „Jurnalul unui medic militar, 1917–1918”. Cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona, îngrijit de Iulia Vladimirov și Viorica Milicescu. La eveniment vorbesc Viorica Milicescu, Iulia Vladimirov, istoricii Daniel Cain și Radu Tudorancea și publicistul Cristian Pătrășconiu.
Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București invită pe cei interesați marți, 26 iunie 2018, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Preşedintelui„, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș. La lansare participă, alături de Antoine Laurain, Marius Constantinescu și Mihaela Dedeoglu, jurnaliști culturali, și Adina Dinițoiu, critic literar. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe.
Editura Humanitas Fiction aşteaptă pe cei interesați la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 20 iunie 2018, ora 19:00, la lansarea bestsellerului internațional „Băiatul cel nou” de Tracy Chevalier, al cincilea volum din cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, recent apărut în limba română în traducerea lui Vali Florescu. La eveniment participă directorul British Council România, Nigel Bellingham, scriitoarele Ioana Nicolaie și Ioana Pârvulescu și bloggerul cultural Laura Câlțea. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, este moderatorul întâlnirii.
Librăria Humanitas de la Cișmigiu așteaptă publicul marți, 19 iunie 2018, ora 19:00, la o dezbatere prilejuită de apariția volumului de memorii „Nebiruita flacără a vieţii. Amintiri, 1867–1952” semnat de Anna Kretzulescu-Lahovary, unul dintre bestsellerurile Editurii Humanitas la Bookfest 2018, publicat în colecția „Memorii/Jurnale”, cu un studiu introductiv și traducerea semnate de Alina Pavelescu și un cuvânt de încheiere de Șerban Sturdza. La eveniment participă Ioana Pârvulescu, Iriana Pop-Jora, Șerban Sturdza, Simona Antonescu și Alina Pavelescu.
În 2007, Anda Adam lansa piesa „Selecta”, alături de Alex Velea, unul dintre hiturile anului, dar și refrenul care a rămas pe buzele tuturor și la 13 ani distanță. Acum artista l-a cooptat pe Alex Velea pentru a doua oară și ne spun că, de regulă, nu avem „Nicio regulă”. Track-ul care încinge boxele vara asta a fost compus de către Theea Miculescu și Alex Velea, iar videoclipul este regizat de către Shinijikun. Cei doi artiști au filmat pe un teren de baschet, alături de o gașcă, ideea care a stat și în spatele primului videoclip, pentru a rememora prima lor colaborare.
Cu prilejul desfășurării celei de-a douăzeci și una ediții a Cupei Mondiale FIFA 2018, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Cupa Mondială FIFA 2018” disponibilă începând de joi, 7 iunie 2018, în magazinele Romfilatelia și este dedicată acestei competiții sportive internaționale, care reprezintă, în egală măsură, prilej de bucurie, atât pentru iubitorii fotbalului, cât și pentru filateliști.