Distincţie
Un mareşal, cunoscut pentru moralitatea exemplară, este decorat de Friederich cel Mare.
– Majestate, nu pot primi această distincţie decât pe câmpul de luptă.
– Primeşte-o şi taci din gură! Nu pot începe un război pentru atât.
Un mareşal, cunoscut pentru moralitatea exemplară, este decorat de Friederich cel Mare.
– Majestate, nu pot primi această distincţie decât pe câmpul de luptă.
– Primeşte-o şi taci din gură! Nu pot începe un război pentru atât.
Pe când era profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, George Călinescu a invitat doi studenţi la el acasă. Aceştia n-au venit în ziua fixată, ci a doua zi, la aceeaşi oră.
Deschizându-le uşa, doamna Alice Călinescu i-a întrebat ce doresc, iar ei au răspuns că au fost invitaţi, dar n-au putut veni cu o zi înainte din cauza unor obligaţii la facultate şi au întrebat:
– Domnul profesor este acasă?
Din pragul uşii, amfitrioana şi-a întrebat soţul:
– Eşti acasă, dragă?
– Nu, dragă, nu sunt acasă!
– Aţi auzit băieţi, nu e acasă! le-a spus candid doamna Călinescu.
Aflat în audienţă la curtea împăratului Austriei, Horia este întrebat de un conte de unde vine.
– Vin din Ardeal, domnule!
– Ah, din ţara unde oamenii mănâncă măgari!
– Domnul conte a fost vreodată pe acolo?
– Sigur că am fost!
– Atunci, mă mir că aţi scăpat nemâncat!
Tudor Arghezi nu-l aprecia sub nici un chip pe Demostene Botez, nici ca avocat, nici ca scriitor şi, de câte ori avea prilejul să se întâlnească cu el, i-o spunea în faţă.
Într-o zi, Arghezi, venind la Uniunea Scriitorilor, s-a întâlnit cu Demostene Botez, care tocmai ieşea, şchiopătând.
Văzându-l aşa neajutorat, Arghezi i se adresă:
– Măi, Demostene, ce-i cu tine? Ce-ai păţit?
– Nu vedeţi, maestre? Sunt cu un picior în groapă! se vaietă el.
– Nu-i nimic! Ţi-a rămas intact piciorul cu care scrii, îi replică Arghezi.
Mihail Dragomirescu, pe când era şi director al Institutului de Literatură, a intrat odată satisfăcut în aula Fundaţiei Universitare, unde a dăt cu ochii de Şerban Cioculescu, veşnicul său rival în dispute.
– Ei, ce zici, Cioculescule, teoriile mele se discută la congresul de la Copenhaga.
– Ce să zic, domnule profesor, decât că e ceva putred în Danemarca! a fost replica lui Cioculescu.
La „Capşa”, Şerban Cioculescu şi Alexandru Cazaban se duelau verbal, în glumă.
Zice Cazaban:
– Eu nu scriu, ca unii, pentru şer-bani!
– Nici eu nu scriu, ca alţii, numai cazaban-alităţi! i-a întors-o Cioculescu.