Gina Brillon face regulile într-un spectacol de comedie răsunător în care ne povestește cu umor despre frecușurile de zi cu zi. „Ați auzit vreodată pe cineva atât de sigur de pronunția greșită a unui cuvânt, încât să vă îndoiți de modul în care l-ați pronunțat de-o viață?”, glumește ea.
În urmă cu câteva luni, vecinul Boris a avut un accident casnic. S-a împiedicat de un taburet, a căzut în bucătărie cu capul lângă aragaz, dar a avut noroc, capul n-a pățit nimic, și-a luxat numai piciorul drept, destul de sever și i-au pus un ghips de toată frumusețea. Ca să se deplaseze, Boris a trebuit să folosească o pereche de cârje pe care i le-au dat de la policlinică. Era chiar nostim să-l vezi cu ghipsul și cu cârjele, venind să încaseze taxa pentru ascensor și curățenie, el fiind șeful comitetului de bloc.
După aia, când i-au dat jos ghipsul, Boris a început să facă gimnastică de recuperare și, după o vreme, a aruncat cârjele cât colo.
Mai este o lună până la concertul superstarului american Jon Secada. Spectacolul este produs în România de International Creative Artists şi se va desfăşura pe data de 19 mai 2010 la Sala Palatului din Bucureşti.
Iubitorii naturii au prilejul de a face cunoștință cu două specii de animale pe care extrem de puțini români au avut șansa de a le vedea: nurca europeană și dropia. În acest an, sub genericul „Europa 2021”, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales o tematică de mare actualitate: „Specii naționale pe cale de dispariție”. Astfel, Romfilatelia introduce în circulație, joi, 22 aprilie 2021, o emisiune de mărci poștale cu acest nume, emisiune alcătuită din două timbre, pe care sunt ilustrate două specii pe cale de dispariție din fauna României: nurca europeană (Mustela lutreola) și dropia (Otis tarda).
În premieră internațională, alături de ediția în limba spaniolă, ediția în limba română a noului volum de memorii al îndrăgitei scriitoare Isabel Allende, „Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viaţa lungă şi ursitoarele bune”, este acum disponibilă în toate librăriile din țară.
Era o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.
Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.
Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.