Portul și limba au avut la noi totdeauna analogie între sine și vedera starea morală a nației. Strămoșii noștri, venind din Italia în Dacia, purta tunica, toga, coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților.
Patricii noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare.
De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa.
Până în 1900, aproape fiecare regiune a globului fusese vizitată și cartografiată, în afară de Polul Nord și Polul Sud. După ce doi americani au declarat că au ajuns la Polul Nord, un explorator norvegian și un ofițer de marină britanic pleacă spre ultima regiune rămasă necartografiată, ceea ce ziarele au numit „Cursa către Pol”. Elizabeth Leane descrie contextul călătoriilor lor spre Polul Sud. Lecție de Elizabeth Leane, regizat de WOW-HOW Studio.
Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă.
Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu.
„Doctore, chiar este necesar?” Susținut de surprinzătoare studii despre tratamentul exagerat, neurochirurgul Christer Mjåset explică puterea acesteia și a altor întrebări simple în contextul tratamentului medical și al chirurgiei, și ne împărtășește cum pacienții pot lucra mai bine cu doctorii pentru a primi îngrijirile de care au nevoie.
Încarc...