Arhiva pentru martie, 2017

 2 martie 2017

Tim Urban: În mintea unui procrastinator profesionist

Tim Urban ştie că procrastinarea nu are nicio noimă, dar nu a reuşit niciodată să se elibereze de obiceiul de a aştepta până în ultimul minut pentru a face diverse lucruri. În acest discurs hilar şi pătrunzător, Urban ne duce într-o călătorie cu trecere prin YouTube binges, căderi în vizuina iepurelui pe Wikipedia şi accese de uitat pe fereastră şi ne încurajează să ne gândim mai bine la tema procrastinării noastre, înainte să se scurgă timpul pe care îl avem disponibil.

1 voturi
 1 martie 2017

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

Scriitoarea catalană Care Santos revine la Bucureşti pentru a prezenta romanul „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”, o mică bijuterie literară scrisă împreună cu Francesc Miralles, recent apărută în colecţia „Raftul Denisei”, tradusă de Cornelia Rădulescu. Lansarea are loc luni, 6 martie 2017, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Alături de Care Santos vorbesc Tania Radu, Marina Constantinescu şi Simona Kessler. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se încheie cu o sesiune de autografe şi o degustare de ciocolată.


Continuare »

2 voturi
 

Camera ei

Videoclipul formaţiei Vunk

fără voturi
 

Helen Fisher: Tehnologia nu a schimbat iubirea. Iată de ce.

În lumea noastră interconectată, condusă de tehnologie, am elaborat noi metode și reguli de a face curte, dar principiile fundamentale ale iubirii au rămas aceleași, spune antropologul Helen Fisher. În această dezvăluire dinamică din prima linie a iubirii, aflați cum legăturile noastre mai rapide ne conduc spre relații mai lente, mai intime. Urmăriți până la sfârșit și veți vedea și o discuție energică cu experta în dragoste, Esther Perel.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna martie 2017.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
martie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii